„Fjord”, scris și regizat de Cristian Mungiu, a fost ales în unanimitate de comisia de selecție drept propunerea României pentru Premiile Oscar 2027, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anunță Centrul Național al Cinematografiei. Filmul a avut premiera la Cannes, în Competiția Oficială, unde a obținut Palme d’Or și alte patru distincții.
Cinci premii la Cannes
„Fjord” a avut premiera mondială în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes, unde a fost recompensat cu Palme d’Or pentru Cel mai bun film. Producția semnată de Cristian Mungiu a mai primit Premiul FIPRESCI, Premiul juriului ecumenic, Prix de la Citoyenneté și Premiul François Chalais.
În distribuția principală se află actorii Sebastian Stan și Renate Reinsve. Imaginea filmului este semnată de Tudor Vladimir Panduru, montajul îi aparține lui Mircea Olteanu, iar scenografia este realizată de Simona Pădurețu.
O coproducție europeană
„Fjord” este o coproducție între România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda. Filmul este produs de Mobra Films, în colaborare cu Why Not Productions, Eye Eye Pictures, Film i Väst, Filmgate Films, Garagefilm International, Snowglobe, Aamu Film Company și France 3 Cinéma.
Producția a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cu susținerea Eurimages și a programului MEDIA Europa Creativă.
Filmul a fost lansat în Franța pe 19 august 2026 și urmează să ajungă în cinematografele din România în această iarnă. Distribuția internațională este asigurată de Goodfellas, în timp ce în Statele Unite filmul este distribuit de Neon Rated.
Când aflăm dacă „Fjord” intră pe lista scurtă
Propunerea României va trece acum prin procesul de selecție al Academiei Americane de Film. Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2027 va fi anunțată pe 15 decembrie 2026, iar selecția finală a nominalizărilor este programată pentru 21 ianuarie 2027.
Cea de-a 99-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 14 martie 2027, la Los Angeles.
Cristian Mungiu, unul dintre regizorii români consacrați la Cannes
Cristian Mungiu, născut la Iași în 1968, are una dintre cele mai importante cariere internaționale din cinematografia română contemporană.
A debutat în lungmetraj cu „Occident”, prezentat la Cannes, în 2002, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Cinci ani mai târziu, Mungiu a obținut Palme d’Or pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, film care a fost ulterior recompensat cu numeroase premii internaționale, inclusiv trofeele Academiei Europene de Film pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor.
Regizorul a revenit la Cannes în 2009 cu proiectul colectiv „Amintiri din Epoca de Aur”, în calitate de scenarist, producător și co-regizor. În 2012, „După Dealuri” a obținut la festival două premii, pentru Cel mai bun scenariu și Cea mai bună actriță.
În 2016, „Bacalaureat” i-a adus lui Mungiu premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes. Șase ani mai târziu, cineastul român a revenit în Competiția Oficială a festivalului cu „R.M.N.”.
Prin „Fjord”, Cristian Mungiu revine astfel în cursa pentru una dintre cele mai importante distincții ale cinematografiei mondiale, filmul urmând să reprezinte România în etapa de selecție pentru Oscar 2027.
