Educația viitorului propune ca elevul să devină propriul său „îndrumător” și să decidă materiile pe care le studiază, când susține examenele și când își ia vacanța, iar profesorul se transformă într-un partener de drum. Este o idee inspirată din sistemul american de învățământ, pusă în practică la o școală din România.
Sistemul clasic de învățământ românesc nu răspunde nevoilor tuturor copiilor: sunt prea mulți elevi în clasă, iar relația între profesori și copii este, de multe ori, rece și autoritară. O spun elevii și părinții care s-au orientat spre un alt sistem de educație, cel american.
Erik, elev în sistemul american: „De cele mai multe ori ajungeam să ne simțim lăsați deoparte. Erau doi-trei elevi care primeau cea mai multă atenție, fiind cei mai buni, evident, iar noi restul, trebuia să ținem pasul cu ei.”
Iasmina, fostă elevă în sistemul american: „La stat era o mare diferență de poziționare între noi, studenții, și profesorii. Profesorii erau mereu pe un piedestal. Fusesem învățată să nu mi se asculte neapărat opinia, să trebuiască să învăț care este opinia, ce trebuie să învăț ce trebuie spun, când trebuie să spun. De exemplu, la Evaluarea Națională am fost foarte stresată. La română cred că am învățat peste 20 de argumente, iar eu le-am învățat mot a mot cum mi s-a spus la școală ca să pot să trec evaluarea națională, să iau o notă bună.”
Ovidiu Atanasiu, fondator AmSchool: (Reporter: Cum ați descrie o mare limitare a școlii românești?) Școala în formatul ei clasic, din păcate, nu aude, nu vede, nu simte, nu se conectează cu copiii. Distanța asta față de copii este toxică, ei o resimt, o spun. Apreciază foarte mult atunci când ești un sprijin, când ești lângă ei. Principiul psihologic e foarte simplu: niciodată nu învățăm de la cei în care nu avem încredere, de la cei pe care nu-i respectăm.
Cred că cea mai mare problemă pe care o avem în sistemele clasice este cea de atitudine pe care noi, ca adulți, o avem față de tineri.”
Trecerea de la sistemul românesc la cel american a arătat cât de diferită este perspectiva educațională abordată.
Flavia, mama unui elev care învață în sistem american: „Ei învață în ceea ce se cheamă clustere, adică în grupe mici de studiu, supravegheați de un coordonator. Dacă nu toți elevii merg către lecția următoare, atunci niciunul nu avansează. Atunci, vorbește foarte mult și despre colaborarea dintre ei. Nu s-ar putea să fie unul foarte în față și ceilalți trei în spate. Se ajută pentru a avansa împreună”.
Erik, elev: „90% din muncă e lucrul individual, 10% mergem noi la tutori. Le cerem noi ajutorul când simțim că avem nevoie.”
Răzvan, tatăl unor elevi care învață în sistem american: „În sistemul acesta, elevul își stabilește materiile la care învață, cât timp îi ia să învețe, stabilește când dă examenele, are în spate grupul de profesori care-l ajută, după care examenele sunt date cu profesori în America și vacanța și-o ia în funcție de terminarea examenelor, ceea ce este o chestiune de maturitate pentru un tânăr care-și începe viața.”
La finalul liceului, elevii susțin un examen standardizat american, denumit S.AT, în loc de Bacalaureat.
