Șeful Pentagonului a publicat un clip în care se spune că femeile nu ar trebui să voteze: „Nu e nevoie de niciun talent pentru a te reproduce biologic”

„Atunci când ești mai misogin decât misoginii consacrați”. Aceasta a fost una dintre reacțiile apărute pe rețelele de socializare după ultima ispravă a șefului Pentagonului, Pete Hegseth. El a distribuit un clip video în care pastorul Doug Wilson vorbește despre femei într-un mod extrem de disprețuitor, potrivit Le Figaro.

Clipul video postat de Hegseth, cu titlul „Totul despre Hristos, pentru toată viața”, este un fragment din reportajul „Cruciada pentru dominația creștină în era Trump”, care fusese publicat de CNN.

Șeful Pentagonului a publicat un clip în care se spune că femeile nu ar trebui să voteze

În acel clip, mai mulți pastori creștini conservatori vorbesc, printre altele, despre rolul femeilor în societatea creștină, iar Doug Wilson spune că femeile nu ar trebui să ocupe funcții de conducere și nici nu are trebui să aibă funcții în Biserică. Doug Wilson este un naționalist creștin conservator și este unul dintre fondatorii Comunității Bisericilor Evanghelice Reformate din Idaho.

Una dintre cele mai șocante afirmații ale lui Doug Wilson merge chiar și mai departe și spune că „nu este nevoie de niciun talent pentru a te reproduce biologic”.

Afirmațiile lui Wilson sunt susținute apoi și de alți pastori prezenți în acel material video.

„După mine, în societatea ideală, am vota pe gospodării. Eu aș fi cel care ar vota, dar după ce aș discuta cu familia mea”, a spus pastorul Toby Sumpter.

El face referire la amendamentul 19 din Constituția SUA, în care se reglementează dreptul de vot al femeilor.

Culmea este că, în acel reportaj, apare și o femeie care aprobă cele spuse.

„Mă supun lui”, a spus femeia respectivă, cu referire la soțul ei.

Doug Wilson este un pastor „cu state vechi” în SUA și este cunoscut pentru pozițiile sale xenofobe, rasiste, misogine, anti-homosexuale și de orice altă natură care să aducă atingere personalității umane. Pozițiile sale duse la extrem au rămas în memoria unor oameni. De exemplu, în urmă cu peste 30 de ani, el a vorbit despre sclavi și proprietarii lor. Acum, el a precizat că își menține părerea: „Unii proprietari de sclavi erau oribili, dar alții erau oameni decenți”.

Clipul a adunat mii de comentarii, unele de susținere, iar altele negative.

Faptul că Pete Hegseth a distrubuit o asemenea postare poate fi șocant pentru unii, dacă ne gândim că gestul vine tocmai din partea șefului Pentagonului. Din cauza viziunii sale radicale, Hegseth a avut probleme și atunci când lucra în domeniul armatei. De exemplu, chiar el a scris, în cartea sa, că a părăsit armata în 2021 pentru că a fost considerat extremist și că armata „nu îl mai dorea”, dar că nici el nu mai dorea armata.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE