Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Resturi metalice descoperite pe plaja din Costinești. Autoritățile verifică dacă provin dintr-o dronă

Resturi metalice au fost descoperite pe plaja dintre Costinești și Tuzla, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este vorba despre fragmente ale unei drone.

Apelul la 112 a fost făcut de un trecător care se plimba în zonă și a observat obiectele suspecte pe nisip. La fața locului au fost trimise echipe ale Gărzii de Coastă și ale Poliției pentru a identifica natura materialelor găsite.

Potrivit informațiilor preliminare, obiectul ar putea reprezenta un fragment dintr-o dronă, însă autoritățile nu au confirmat deocamdată acest lucru.

Ancheta este în desfășurare, iar specialiștii urmează să stabilească proveniența exactă a resturilor.

„În ziua de 12 februarie 2026, în urma unui apel 112, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe plaja din zona localității Tuzla, resturi metalice, ce par a aparține unui aparat de zbor fără pilot, fără inscripții vizibile.

În cauză se efectuează cercetări în cooperare cu celelalte autorități cu atribuții în domeniu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, se arată într-un comunicat oficial al Gărzii de Coastă.

Incident similar, recent, la Mamaia

Un caz asemănător a avut loc în urmă cu două zile pe plaja din Mamaia. Și atunci, autoritățile au fost alertate și au intervenit pentru verificări.

Ulterior, s-a stabilit că fragmentul descoperit provenea de la o dronă folosită de Armata Română în cadrul unor exerciții desfășurate împreună cu aliații în zona Capu Midia.

Deocamdată, rămâne de văzut dacă și în cazul descoperirii de la Costinești este vorba despre un obiect similar sau despre alt tip de echipament.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE