Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Consumul de droguri crește în România. Tot mai multe femei tinere consumă, iar numărul deceselor s-a dublat într-un an

România înregistrează o nouă creștere a consumului de droguri, la aproape toate categoriile de substanțe, potrivit celui mai recent Raport Național privind Situația Drogurilor.

Documentul arată o creștere accentuată în rândul femeilor tinere, un număr record de șoferi depistați sub influența drogurilor și aproape dublarea deceselor asociate consumului într-un singur an. Specialiștii avertizează, totodată, că tot mai mulți copii ajung la Urgențe din cauza consumului de substanțe interzise.

Tot mai mulți români spun că au consumat droguri

Datele raportului arată că procentul persoanelor care declară că au consumat droguri cel puțin o dată în viață a crescut de la 11,9% la 12,6% în populația generală.

În rândul tinerilor cu vârste între 15 și 34 de ani, prevalența consumului a urcat de la 18,1% la 18,5%.

Cea mai mare creștere este însă înregistrată în rândul femeilor tinere, unde procentul a ajuns de la 11,5% la 15,9%.

Drogurile de mare risc câștigă teren

Raportul indică o creștere semnificativă a consumului de droguri de mare risc.

Consumul de amfetamine și metamfetamine este de aproape șase ori mai mare decât în 2019, în timp ce cocaina și ecstasy continuă să câștige teren. Canabisul rămâne cea mai consumată substanță interzisă din România.

Creșterea consumului se reflectă și în activitatea autorităților. Numărul dosarelor penale privind infracțiunile la regimul drogurilor aproape s-a dublat față de 2016.

În același timp, cazurile de conducere sub influența substanțelor psihoactive au crescut spectaculos, de la puțin peste 100 la peste 4.200 într-un singur an.

Numărul deceselor aproape s-a dublat

Cel mai grav semnal de alarmă vine din statisticile privind mortalitatea. În doar un an, numărul consumatorilor care și-au pierdut viața a crescut de la 25 la 47, potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor.

Fenomenul afectează și persoane din ce în ce mai tinere. Peste 12% dintre urgențele medicale provocate de consumul de droguri sunt înregistrate în cazul copiilor cu vârsta sub 15 ani, ceea ce indică o extindere îngrijorătoare a fenomenului în rândul minorilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE