Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Comercianții ambulanți nu mai au voie să vândă mâncare și suvenire pe podurile din New York

Publicat de: Euronews

Vânzătorii ambulanți nu mai au voie să vândă mâncare și suvenire pe podurile din New York. Noua regulă, care intră în vigoare de azi , are ca scop reducerea aglomerației de pe pasarelele pietonale ale podurilor.

Fără vânzători ambulanți pe podurile din New York

Primarul din New York le-a promis cetățenilor că va elibera podul Brooklyn, cel mai circulat din oraș, de vânzătorii ambulanți. Politicianul insistă că reglementarea este pentru siguranța oamenilor.

Eric Adams, primarul orașului New York: Este o problemă de siguranță publică. Nu putem avea un pod cu vânzători pe ambele părți care vând tot felul de articole. S-a creat acest blocaj. Așa că era nevoie de o ieșire de urgență pentru a coborî de pe pod. Oamenii s-ar fi călcat în picioare unii pe alții.

În fiecare zi, zeci de vânzători își pregătesc taraba pe podul din Brooklyn. Majoritatea sunt nemulțumiți de interdicție. Rahman vinde hot-dog și covrigi pe pod de 15 ani și îi e greu să renunțe la afacerea sa.

MD Rahman, vânzător ambulant pe podul Brooklyn: Eu am licență. Am autorizație de la departamentul de sănătate. Am licență, deci nu fac un lucru greșit. Dacă mâine îmi pierd locul de muncă, ce se va întâmpla? Așa că încercați să găsiți un fel de decizie rezonabilă. Cum vom trăi? Cum vom lucra? Cum ne vom hrăni familia?

Interdicția este valabilă pentru toate podurile, însă a vizat în special podul Brooklyn. Anul trecut, în zilele de weekend, peste 34.000 de mii de oameni au traversat pasarela pietonală a podului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE