Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Comasarea alegerilor ar putea fi decisă vineri. Marcel Ciolacu: ”Nu voi schimba calendarul electoral decât pentru întreg anul”

Publicat de: Euronews

Liderii coaliției de guvernare nu au ajuns la un acord cu privire la comasarea alegerilor, unul dintre cele mai intens dezbătute subiecte din ultimele săptămâni.

14/02/2024 , 22:20

Aflat într-o vizită la Roma, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nu va schimba calendarul electoral decât pentru tot anul. ”În momentul în care vom avea un program pentru toate alegerile, pentru tot anul electoral, în momentul acela este posibil să avem și comasare”, a precizat șeful Executivului.

”N-aș duce discuțiile în zona de negocieri politice. Îmi doresc ca premier să dau tot ce înseamnă modificare legislativă pentru tot anul electoral, nu pe bucăți.

Nu facem acum o comasare, pe urmă ne mai gândim cum facem abordarea alegerilor.

Calendarul electoral, prezentat de Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că, în lipsa unei decizii privind comasarea, alegerile vor avea loc la termen, conform legii.

  • 9 iunie - alegerile europarlamentare
  • 29 septembrie - alegerile locale
  • ultima duminică din noiembrie - primul tur al alegerilor prezidențiale
  • ultima sâmbătă din noiembrie - alegeri generale.
  • prima duminică din decembrie - 8 decembrie - al doilea tur al alegerilor prezidențiale

”Așa este legea în acest moment și așa este calendarul conform legii (...)

Am intrat într-un joc în care românii nu mai înțeleg nimic din cauza comasării. Nu luăm decizii și nu le-am explicat în fapt care sunt plusurile și minusurile. Atunci avem toate aceste discuții interminabile

Eu, dacă aș fi alegător, m-ar deranja. Eu nu voi schimba calendarul electoral decât pentru întreg anul”, a concluzionat Ciolacu.

14/02/2024 , 21:20

Coaliția decide vineri asupra comasării alegerilor

Comasarea alegerilor se decide vineri, a anunțat președintele liberalilor, cu puțin timp în urmă. Nicolae Ciucă spune că PNL este gata să meargă pe drumul său, dacă o înțelegere cu PSD nu va fi posibilă

”Este o zi în care vom discuta din nou, vom căuta soluții. Mizez foarte mult pe rațiunea tuturor astfel încât să avem o soluție și să ne concentrăm pe actul de guvernare”, a afirmat fostul premier.

Nicolae Ciucă, despre participarea separată a PNL la alegeri: Avem motto-ul ”prin noi înșine”

”Participarea separată am avut-o în vedere încă din noiembrie atunci când am decis să ne asumăm angajarea în campania din 2024 prin forțe proprii. Avem motto-ul ”prin noi înșine”

Nu este vorba despre PNL, ci este vorba despre ceea ce trebuie să facem pentru a asigura reprezentativitatea votului cetățenilor. Votul cetățenilor este cel care contează. Partidele politice trebuie să facă totul pentru ca aceasta să se întâmple în realitate”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

Știrea inițială:

Negocierile dintre PSD, PNL și reprezentanții minorităților au ajuns în impas, motiv pentru care nu s-a mai discutat varianta comasării alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare, au declarat surse politice pentru Euronews România.

Liderii coaliției PSD - PNL au discutat aproape trei ore la Palatul Victoria despre strategia privind anul electoral 2024 și comasarea alegerilor.

Liberalii își doresc o comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, în timp ce social-democrații și-ar dori o comasare între alegerile parlamentare și cele prezidențiale, fie turul întâi sau al doilea.

Nu s-a ajuns la niciun consens, nu s-a mai discutat nici despre o a doua comasare, deoarece cele două părți încă nu se pot pune de acord pe mai multe subiecte cheie, cum ar fi strategia privind candidaturile din acest an. Există discuții despre eventuale liste comune sau susținerea unor candidat, de exemplu, pentru Primăria Capitalei.

Reacțiiile liderilor politici

Prelungirea negocierilor este normală, consideră ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Adrian Câciu a declarat la Vocile care Contează că deciziile importante nu pot fi luate într-o singură rundă de dezbateri, însă Coaliția ar trebui să ajungă la un consens până la sfârșitul lunii februarie.

Altfel, în lipsa unui acord, toate cele patru rânduri de alegeri se vor desfășura separat. Discuțiile vor fi reluate vineri, când premierul Marcel Ciolacu se va întoarce în țară, după vizita la Roma.

”Nu s-a închis negocierea, dar este evident ca în scurt timp trebuie să se închidă, să nu depășim sfârșitul lunii ferbruarie (în aprilie avem precampanie, campania în mai, alegeri parlament iunie). Să ai timp să ai modificări de legislație, intrare în vigoare, prezentare publică a calendarului și a proiectului, e un proiect de țară pe care îl prezentăm, oamenii nu așteaptă când, așteaptă ce și care sunt obiectivele în următorii 4 ani.”, a declarat Adrian Câciu.

”Dacă ar putea domnii Ciucă și Ciolacu ar ține circul acesta grotesc până pe 1 iunie, în buza alegerilor, ceea ce vedem acum e exact ca în Roma Antică cu pâine și circ, ca să ții poporul mulțumit îi dai pâine și circ

în loc să discutăm despre teme dureroase, taxe, agricultori, inflație, temele de care oamenii discută în familie, firești reale, discutăm iată de o lună jumate despre eternul balet, a 8-a întâlnire.”, a declarat Dan Barna.

”E adevărat, întâlnirea a ținut trei ore dar n-a avut doar tema comasării, e o coaliție care discută toată agenda, nu ințeleg unde e circul, sunt întâlniri săptămânale, la europarlamentare e nevoie de prezența consistentă a electoratului, e firesc de a comasa europarlamentarele cu locale pentru a veni cât mai mulți cetățeni români la vot.”, a susținut Cristina Trăilă, deputat PNL.

Discuțiile din coaliție se vor relua vineri, atunci când premierul Marcel Ciolacu se va întoarce în țară, după vizita pe care o va efectua la Roma.

Deocamdată, fără un acord în coaliție privind comasarea alegerilor, toate cele patru rânduri de alegeri se desfășura separat, așa cum este planificat în acest moment. Vom avea alegeri europarlamentare în luna iunie și ulterior cele locale, primul tur al prezidențialelor, alegerile generale și, în final, al doilea tur al prezidențialelor.

Știrea inițială:

Coaliția PSD – PNL urma să decidă luni dacă alegerile vor fi comasate. Potrivit ultimelor scenarii, este luată în calcul varianta comasării europarlamentarelor cu alegerile locale pe data de 9 iunie.

De asemenea, românii ar putea fi chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Legislativ în aceeași zi cu primul tur al prezidențialelor, în luna decembrie.

Dacă liderii Coaliției vor ajunge la un acord pe tema organizării simultane a mai multor alegeri, Parlamentul va trebui să modifice, până în luna martie, legislația electorală.

Opoziția a anunțat deja că va contesta la Curtea Constituțională orice act normativ care prevede comasarea alegerilor.

De altfel, parlamentarii REPER au depus, vineri, o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea comasării alegerilor locale cu alte tipuri de alegeri, precum şi interzicerea organizării alegerilor locale mai devreme cu 30 de zile înainte de încheierea mandatelor aleşilor locali.

Scopul proiectului este de a evita situaţii în care noua administraţie locală ar fi aleasă cu luni bune înaintea încheierii mandatului în curs, ceea ce ar perturba buna funcţionare a administraţiei locale şi ar putea afecta serviciile publice şi proiectele în curs de desfăşurare.

Potrivit proiectului, "mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă".

Validarea se realizează la judecătorie, după depunerea raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, potrivit legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii, prevede proiectul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE