Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa din Maramureș, a purtat un ceas Rolex care poate fi cumpărat din magazinele de specialitate pentru aproximativ 50 de mii de euro, în contextul în care premierul Ilie Bolojan vrea să ceară reduceri drastice de cheltuieli în administrația publică locală.
Aflat la al șaptelea mandat consecutiv, edilul spune că și-a luat accesoriul de lux din banii săi și că poate prezenta și factura.
„Dacă îmi doresc ceva, pot să spun că îmi cumpăr. Nu mă ascund cu ceasul. E al meu. Am factură, tot. (...) Dacă aș umbla cu un ceas și n-aș avea bani sau aș fi dator, n-aș fi ok. Dacă aș avea bani și aș umbla cu un ceas Pobeda, iar n-ar fi ok”, a declarat Ioan Stegeran pentru Euronews România.
Stegeran (PNL) s-a afișat cu un Rolex Oyster Perpetual Sky Dweller, model de lux care poate ajunge să coste 50 de mii de euro. A purtat accesoriul chiar în Parlament, la întâlnirea în care premierul Ilie Bolojan vrea să le ceară edililor să facă reduceri de cheltuieli.
„L-am cumpărat. Eu l-am cumpărat. Eu am firmă. Fac la primărie o activitate de bunăvoie.
Doresc ca toți cetățenii din comuna Fărcașa să prospere în bine. Avem o firmă de familie, împreună cu băieții, de transport internațional. Avem o cifră de afaceri de peste 90 de milioane de lei pe anul 2025”, a declarat Ioan Stegeran, pentru Euronews România.
„Dacă aș avea bani și aș umbla cu Pobeda n-ar fi ok”
„Dacă îmi doresc ceva, pot să spun că îmi cumpăr. Nu mă ascund cu ceasul. E al meu. Am factură, tot.
Dacă aș umbla cu un ceas și n-aș avea bani sau aș fi dator, n-aș fi ok. Dacă aș avea bani și aș umbla cu un ceas Pobeda, iar n-ar fi ok. Eu sunt normal”, a mai spus Ioan Stegeran.
Primarul susține că a plătit „în jur de 200.000 de lei” pentru ceas. Rolexul respectiv se regăsește, la vânzare, la un nivel ceva mai ridicat, aproximativ 50 de mii de euro.
După cum a menționat în declarația sa de avere din 2024 Stegeran mai deține „aur, ceasuri, arme și panoplii de vânătoare” în valoare de 144.000 de euro, pe care le-a dobândit în perioada 1995-2023.
Mai mult, edilul susține că are patru lingouri de aur, a căror valoare a estimat-o la 80.000 de euro.
Din aceeași declarație de avere completată în iunie 2024 reiese că Ioan Stegeran a încasat ca primar indemnizație ce totalizează într-un an 114.900 de lei. Soția sa este angajată la firma de transporturi a familiei, de unde edilul primește și dividende de 1.877.117 lei, pe lângă pensia declarată ca venit anual încasat, de 61.068 lei.
În februarie 2025, Ioan Stegeran a fost distins cu titlul „Primar de 7 stele”, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, un eveniment de prestigiu dedicat administrației publice locale, potrivit Maramureșonline.
Cu sau fără Rolex, primarul e nemulțumit de măsurile Guvernului Bolojan
Cât despre impactul majorărilor de impozite de la începutul anului, primarul Stegeran a declarat că impozitele locale ar fi trebuit să crească treptat.
„În localitatea Fărcașa din județul Maramureș avem 4.196 de locuitori. A fost un impact care nu a fost binevenit. Impozitele trebuiau mărite, dar etapizat. În cinci ani se putea ajunge la ceea ce dorești, ca oamenii să fie informați. Oamenii în comuna Fărcașa sunt de bună credință și înțeleg că nu poți avea apă, gaz, canalizare, școli, grădinițe și creșă, locuri de muncă fără să plătești. Oriunde se plătește. Înțelegeau, dar a fost prea dintr-odată....
La judecători și la magistrați li s-a dat 15 ani ca să vină la normal. Cinci ani era ok dacă se majorau etapizat (impozitele)”, a spus edilul.
„Oamenii nu sunt săraci și știu majoritatea că confortul trebuie plătit”
Întrebat cum se descurcă oamenii după majorarea impozitelor, edilul liberal a recunoscut că în luna ianuarie „nu s-au încasat mai mulți bani la buget”
„În prima lună nu s-au încasat mai mulți bani la buget. Oamenii stau pe gânduri, se uită la televizor și văd cum funcționează treburile. Noi sperăm ca oamenii să înțeleagă până la urmă că a fost o situație fortuită, de urgență...
Avem locuri de muncă. Oamenii nu sunt săraci și știu majoritatea că confortul trebuie plătit.
Avem peste 2.000 de locuri de muncă în comună: electric, transport, servicii. Avem în jur de 100 de firme care funcționează la nivelul comunei Fărcașa”, a explicat el.
