Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Ce trebuie să știi dacă vrei să trăiești ca nomad digital. Salariile pe care le-ai putea primi, în funcție de job

De Mirabela Vasile  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Visezi să schimbi jobul tău actual pentru unul plin de oportunități în străinătate? Cu siguranță nu ești singurul.

Pandemia de COVID-19 i-a împins pe mulți oameni să-și regândească situația de la locul de muncă, inclusiv unde anume și-ar dori să o desfășoare.

Pe măsură ce ieșim din blocaje și restricții stricte legate de pandemie, mulți angajați din Europa și Statele Unite încă se gândesc să părăsească locurile de muncă care nu le satisfac nevoilor sau care nu oferă un echilibru bun între viața profesională și viața privată.

1 din 5 respondenți chestionați recent de PWC spun că probabil își vor schimba angajatorul în următoarele 12 luni, iar un nou calculator de salarii ar putea fi util.

Instrumentul, creat de compania de asigurări William Russell, arată modul în care salariile medii pentru diferite locuri de muncă variază în cele 38 de țări din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Firma a folosit datele de la Glassdoor pentru a găsi salariul mediu în fiecare țară OCDE pentru 36 de posturi diferite, apoi a convertit aceste salarii în dolari americani și lire sterline. Tarifele orare au fost convertite într-un salariu anual bazat pe o săptămână de lucru de 37,5 ore.

Cât ai câștiga ca nomad digital?

Folosind acest calculator, un dezvoltator web care dorește să aibă sediul în Europa poate vedea că ar fi plătit mai mult în Elveția (88.496 USD) sau Danemarca (70.763 USD), în comparație cu Franța (43.757 USD) sau Țările de Jos (40.531 USD) și în contrast puternic cu Grecia (13.492 USD) sau Portugalia (15.557 USD).

Calculatorul listează salariile pentru o gamă largă de meserii, inclusiv asistente medicale, medici, barmani, designeri grafici și contabili (deși datele nu erau disponibile pentru fiecare loc de muncă în fiecare țară).

Desigur, salariile pot varia considerabil între țări, dar la fel și costul vieții.

Elveția și Danemarca ar putea plăti salarii la capătul superior al scalei, dar ambele țări sunt, de asemenea, printre primele zece țări în care viața e cotată la cel mai scump nivel, pe baza indicelui OCDE al costului vieții.

Medicii din Statele Unite (151.000 USD), Canada (112.290 USD) și Norvegia (110.668 USD) au cele mai mari salarii medii din OCDE, în timp ce medicii din Turcia (7.994 USD), Mexic (10.243 USD) și Republica Cehă (14.853 USD) au printre cele mai mici salarii.

Pentru contabili, cele mai mari salarii medii sunt în Elveția (118.714 USD), Islanda (83.219 USD) și Austria (72.060 USD). În timp ce Turcia (7.994 USD), Mexic (12.520 USD) și Grecia (14.126 USD) sunt printre cele mai prost plătite țări.

Distribuie

Taguri