”Plătim ce se livrează la parametri normali.” Cum se calculează întreținerea pentru bucureștenii care nu au avut apă caldă și căldură

Primăria Municipiului București explică, într-o postare pe Facebook, că locuitorii Capitalei plătesc apa caldă și căldura doar atunci când sunt livrate la parametri normali. Municipalitatea explică și ce include factura de întreținere, atunci când caloriferele sunt reci, iar apa este mai mult călâie decât caldă.

„Plătim apa caldă și căldura doar atunci când sunt livrate la parametrii normali! Altfel, agentul termic nu e tarifat la nivel maxim. Apa, caloriferele sunt călâi sau reci - se plătește în consecință!”, explică PMB.

Ce include factura la întreținere

Factura la întreținere reflectă consumul real de energie termică, spune primăria. La subsolul fiecărui bloc, contorul de energie termică înregistrează cantitatea exactă de gigacalorie livrată în imobil. Concret, se plătește în funcție de temperatura apei. În momentul în care nu se furnizează apă caldă la parametrii contractuali (și când nu există posibilitatea sistării acesteia), contorul de energie termică înregistrează exact cantitatea de energie livrată (MWh/Gcal).

„Apa „călduță” e mai ieftină decât cea fierbinte, deoarece pentru ea se folosește o cantitate mai mica de Gcal. Nu se facturează estimativ și nu se plătește în avans!”, explică PMB.

De ce e întreținerea tot mai mare, dacă nu este apă caldă?

Primăria explică faptul că întreținerea afișată la avizierul blocului nu reprezintă doar contravaloarea încălzirii, ci totalul cheltuielilor, precum apa rece menajeră, energia electrică pentru scara blocului, curăţenia, salarii administraţia blocului etc.

În legătura cu plata sau neplata facturii la întreținere, Municipalitatea subliniază faptul că factura are un termen de scadență de 15 zile de la data emiterii. Există o perioadă de grație de încă 30 de zile, peste termenul de scadență.

Astfel, dacă factura este achitată în maximum 45 de zile de la emitere, nu se aplică penalități.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5