România riscă să piardă forța de muncă străină prezentă deja în țară, în favoarea Spaniei. Este avertismentul experților în migrație, care arată că - în timp ce migranții din țara noastră dorm în stradă în așteptarea permiselor de ședere, Madridul oferă amnistii pentru jumătate de milion de imigranți.
Astfel de măsuri sunt analizate și în țara noastră.
Adriana Mureșan este președinta Asociației RoOmenia, care sprijină incluziunea românilor aflați în Diaspora. Stabilită în Spania, se bucură că guvernul de acolo a luat decizia să acorde permise de ședere și de muncă pentru aproximativ 500 de mii de persoane aflate deja pe teritoriul țării.
Nu este prima dată când Madridul face asta. O astfel de măsură a fost luată și în urmă cu 21 de ani, atunci cân Adriana s-a stabilit în Spania.
„Aproape 600 de mii de regularizari de imigranti ilegali au fost in 2005. Stiu ca si noi am asteptat-o cu sufletul la gura, sa beneficiem - aveam acte, dar iti dadeau resedinta si dreptul de munca permanent. N-a mai fost cazul, pentru ca a intrat Romania in Uniunea Europeana si noi am intrat pe sistemul comunitar.”, a declarat Adriana Mureșan, președinta Asociației RoOmenia.
Între timp, migranții din România ajung să stea zile întregi la rând în fața sediilor Inspectoratelor pentru Imigrări, în așteptarea permiselor de ședere, iar timpul mediu pentru procesarea solicitărilor ajunge la un an.
„Mai degrabă ei sunt constrânși să să intre într-o perioadă de ședere în afara perioadei legale și nu neapărat pentru că nu și-ar dori asta sau sunt rău intenționați, foarte mulți dintre ei sunt conștienți. Noi avem o politică de returnare voluntară, cum o numim noi, foarte extinsă. E una dintre cele mai extinse din Europa.”, a declarat Anatolie Cosciug, expert în migrație.
Lucrurile s-ar putea schimba însă. Guvernul a pus în dezbatere publică o ordonanță care schimbă regimul muncitorilor străini. Unul dintre amendamentele propuse de societatea civilă a fost ca noua lege să includă și o perioadă de amnistiere pentru persoanele aflate în ședere ilegală din cauza obstacolelor birocratice. Având în vedere polarizarea din societate, măsurile nu ar trebui luate însă pe repede-înainte.
Sunt mai multe prevederi ale ordonanței care provoacă indignare. În forma propusă de guvern, pentru fiecare străin care trebuie să părăsească teritoriul României, agenției care l-a recrutat îi sunt reținuți 2.000 de euro.
„Nouă ni se aplică sancțiuni pentru că muncitorii pleacă în Vest, în condițiile în care aducerea lor în România este extrem de birocratică, durează mult, iar dacă ajung în ilegalitate, de multe ori din necunoașterea procedurilor de imigrare, nu există nicio formă de amnistie pentru ei. Există doar repatrierea.” - Romulus Badea, președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.
La sfârșitul lunii mai 2025, numărul străinilor cu drept de ședere temporară în scop de muncă era de aproape 120.000. În perioada 2021–2024, au obținut viză de muncă pentru România aproximativ 250.000 de cetățeni non-europeni - arată Centrul de Resurse Juridice. Din diferența de peste o sută de mii, nu știm câți stau ilegal în țara noastră în așteptarea procesării documentelor.
