Cozi uriașe în orașele spaniole după anunțul privind legalizarea migranților: „În sfârșit avem o șansă”

Sute de migranți fără acte în regulă stau la rând în orașele spaniole pentru a-și pune documentele în ordine. Asta, după ce Madridul a anunțat că va acorda statut legal pentru cinci sute de mii de persoane. Românii formează a doua cea mai mare comunitatea de străini în Spania, după marocani. Potrivit Ambasadei țării noastre la Madrid, acum 3 ani, circa 630 de mii de conaționali trăiau acolo.

Cei care pot intra în program sunt străinii care, înainte de 31 decembrie 2025, au locuit în Spania cel puțin 5 luni. Se pot califica și solicitanții de protecție internațională care au depus cererea înainte de finalul anului trecut. O altă cerință esențială este să nu aibă cazier. Decizia a fost primită cu multă bucurie de imigranți.

Hussain Dar, imigrant din Pakistan: „Dacă nu ai documentele necesare, atunci este foarte dificil să obții un loc de muncă bun, nu-i așa? Așadar, experiența sau calificările anterioare nu contează prea mult, deoarece majoritatea oamenilor evită să angajeze astfel de lucrători care nu au documentele în regulă, pentru că, evident, dacă guvernul îi descoperă, vor fi amendați. Pe scurt, este foarte benefic pentru noi.”

Premierul Pedro Sanchez a subliniat că cei care vor beneficia de documente legale sunt deja membri ai societății spaniole. Madridul se opune înăspririi politicilor de imigrare, la care aderă multe țări europene, dar și Statele Unite ale Americii.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei: „Unii spun că am mers prea departe, că mergem împotriva curentului. Dar aș vrea să vă întreb: de când recunoașterea drepturilor a devenit ceva radical? De când empatia a devenit ceva excepțional? Spania este, înainte de toate, o țară primitoare, și aceasta este calea pe care o alegem. Demnitate, comunitate și justiție”.

Persoanele care îndeplinesc cerințele vor obține un permis de ședere în Spania, cu o valabilitate inițială de un an. După aceea, pot dobândi statutul prevăzut în reglementările legii privind imigrația, ceea ce le va permite integrarea completă.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5