Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bani de la Guvern pentru tratamentele de fertilizare in vitro. 15.000 de lei pot primi cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

Guvernul a aprobat, miercuri, un ajutor financiar pentru tinerii care își doresc să devină părinți, însă nu pot din cauza infertilității. Fiecare cuplu sau femei singură ar urma să primească un sprijin de 15.000 de lei pentru decontarea tratamentului de fertilizare in vitro, pentru obținerea unei sarcini.

România se confruntă cu un declin al natalității, în condițiile în care în 2021 s-au născut cei mai puțini copii. Gabriela Firea, ministrul Familiei, a semnalat faptul că unul din cinci cupluri este infertil, conform datelor prezentate miercuri în ședința de Guvern.

Cine poate primi bani pentru tratamentele de fertilizare in vitro

Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani.

Pentru fiecare procedură desfășurată într-o unitate sanitară autorizată din România, Guvernul va deconta maximum 15.000 de lei.

„În plus, acest ajutor poate fi oferit doar pentru maximum trei proceduri în fiecare an, doar dacă există indicația specialistului în domeniul infertilității”, a precizat Gabriela Firea, ministrul Familiei

Guvernul își propune decontarea a 10.000 de proceduri pe an, la nivel național, începând cu 1 ianuarie 2023, în condițiile în care pentru acest an dispune de fondurile necesare decontării a 2.500 de proceduri.

Guvernul a aprobat un program de sprijin pentru fertilizarea in vitro. Premierul Nicolae Ciucă a precizat că este vorba despre un ”program social de interes național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure pentru creșterea natalității”

„Este o problemă. Am putut să constatăm cu toții. Intrarea unui declin al natalității, așa cum arată cifrele de la finele anului trecut. Nici anul acesta nu putem spune că avem progres. Mai mult, prin programul de guvernare, ne-am asumat să dezvoltăm politici care să ducă la creșterea natalității. În sensul acesta, au fost asumate o serie de programe, inclusiv în pachetul ”Sprijin pentru România”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a afirmat că aceste proiecte prin efort guvernamental încearcă să oprească declinul demografic.

”Din păcate, anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii - 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum, dacă este să ne referim la cifrele de anul trecut.

Nu înregistrăm o îmbunătăţire, ci dimpotrivă o înrăutăţire a situaţiei. Sunt cauze multiple pentru care tinerii din România ori amână momentul în care decid să aibă copii, ori de cele mai multe ori situaţia financiară este cea care îi împiedică să decidă să aibă copii sau dacă au unul renunţă să mai aibă doi sau trei copii, dar în ultimii ani există o altă mare problemă legată de domeniul sănătăţii, şi anume infertilitatea. Unul din cinci cupluri din România este infertil. Sunt informaţii furnizate de specialişti”, a declarat Gabriela Firea.

Vor fi alocați 15.000 de lei, bani de la Guvern pentru tratamentele de fertilizare in vitro

Mai mult, ministrul Familiei a explicat că toate statele europene fac eforturi pentru a încerca să susţină cuplurile căsătorite sau nu sau femeile care suferă de această afecţiune - infertilitatea - şi sunt în imposibilitatea de a-şi plăti aceste tratamente care sunt destul de costisitoare.

„Proiectul de astăzi, pe care sper să-l adoptăm, exact ţintit aici vine şi anume un sprijin de 15.000 de lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament, în urma căruia, cu șanse mari de reușită, aceste femei ajung mame”, a menționat Gabriela Firea.

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că Guvernul dispune de fondurile necesare pentru finanțarea acestui proiect pentru care ar vrea să existe primele beneficiare până la sfârșitul anului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE