Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Autostradă, în mijlocul satului. Aproximativ 50 de case ar urma să fie distruse pentru construcția A13

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Proiectul viitoarei Autostrăzi Brașov – Bacău stârnește controverse între localnici și autorități. Mai mult de 100 de săteni din trei comune din județele Covasna și Brașov au protestat în fața companiei de drumuri și la Ministerul Transporturilor. Motivul: actualul proiect prevede ca autostrada să treacă printr-un sat, iar oamenii nu vor putea ajunge de la o casă la alta.

Oamenii cer ca noul proiectant să refacă traseul autostrăzii

Proiectantul a reziliat însă contractul cu statul român, iar oamenii cer ca noul proiectant să refacă traseul autostrăzii, ca să ocolească locuințele.

Sătenii din mai multe localități din județele Brașov și Covasna au ajuns marți în Capitală. Oamenii spun că traseul ales pentru construirea Autostrăzii Brașov - Bacău ar afecta întreaga comunitate, dar și o fabrică întreagă.

Localnic: „Autostrada cu traseul actual, considerat optim de către CNAIR și proiectantul care a reziliat contractul, trece pe lângă fabrica de muniție de la Harman Breiner din Brașov, pe lângă pompele de apă ale Brașovului, pe lângă rețelele electrice, pe lângă conducta de gaze.”

Traseul autostrăzii a fost proiectat de o firmă din București, care a reziliat recent contractul cu statul. Localnicii vor ca noul proiectant să refacă traseul.

Localnic: „De la drumul județean de aici și între axul autostrăzii sunt undeva la 70 de metri. După socotelile noastre, ultimele patru case o să fie foarte afectate, ori dărâmate, ori o să fie autostrada undeva deasupra caselor.”

Localnic: „Am aflat cu stupoare că autostrada, mijlocul autostrăzii, trece peste depozitul meu, construit din fonduri europene.”

Ilie Muscalu, organizator protest: „Deodată, în 2021, președintele Consiliului Județean Covasna a apărut public că s-a hotărât traseul și au emis certificatul de urbanism pe un traseu de care nu știa nimeni.”

Aproximativ 50 de gospodării ar urma să fie distruse

Localnicii din satul Podul Oltului, din județul Brașov, sunt nemulțumiți de faptul că viitoarea autostradă ar urma să despartă satul în două. Mai mult decât atât, aproximativ 50 de gospodării ar urma să fie distruse.

Nemulțumiți sunt și localnicii din comuna Ilieni, Dobolii de Jos și Hărman, iar autoritățile locale spun că nu sunt în măsură să schimbe traseul autostrăzii.

Velican Onoriu, primar comuna Hărman, Brașov: „Eu nu am spus: „De acord, să se facă autostradă pe acolo sau pe dincolo”. Am spus că pe zona pe care mi s-a solicitat să dau acest aviz am prezentat situația reală din teren.”

Imre Fodor, primar comuna Ilieni, Covasna: „Temei legal nu avem, deși, în urma presiunilor, eu am revocat acest aviz, am transmis către CNAIR, dar vă spun că acest lucru legal nu este în regulă.”

Tamas Sandor, președinte Consiliul Județean Covasna: „Asta este o treabă a specialiștilor. Eu nu pot să mă implic sau să mă bag. E o problemă practică de specialitate.”

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a discutat cu sătenii și a dat asigurari că traseul va fi modificat, dupa finalizarea noii licitații.

Distribuie

Taguri