Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Străzi principale din Belgrad, blocate. Opoziția din Serbia cere reluarea alegerilor câștigate de partidul președintelui prorus, Aleksandar Vucici

Publicat de: Euronews

Protestatarii s-au adunat din nou aseară la Belgrad pentru a demonstra față de neregulile semnalate în timpul alegerilor recente, câștigate de partidul populist aflat la guvernare. Militanţii Opoziției, majoritatea studenţi, au spus că vineri vor bloca arterele principale.

Protestatar sârb: „Suntem aici pentru a ne arăta sprijinul pentru toți cei care luptă pentru anularea alegerilor”

Reprezentanții grupului de opoziție „Serbia împotriva violenței” au declarat că nu vor recunoaște rezultatele alegerilor. Aceștia au cerut, în schimb, anularea votului și organizarea de noi alegeri.

„Cerințele demonstrațiilor nu s-au schimbat deloc încă de la început. Adică anularea și repetarea alegerilor.  Această demonstrație, ca și cele unsprezece anterioare, se referă în principal la alegerile din Belgrad, unde Opoziția a obținut aproape jumătate din voturi, restul de aproape jumătate din voturi le-a câștigat Partidul Progresist al președintelui Aleksandar Vučić, transmite Bojan Brkic, jurnalist Euronews.

Partidele de Opoziție au organizat proteste încă din 17 decembrie.

Nikola Pesic, protestatar: „Ne aflăm aici pentru că el (președintele Aleksandar Vučić n.r.) a furat alegerile. Ne așteptăm, mă aștept, ca, dacă nu a trișat deja, nu a furat nimic și nu a ascuns nimic, atunci măcar să facă publice listele electorale”.

Doi deputați ai Opoziției se află de 11 zile în greva foamei. Unul dintre ei este Marinika Tepic, care face parte din partidul Lege și Dreptate și are origini românești.

Nikola Relic, protestatar: „Suntem aici pentru a ne arăta sprijinul pentru toți cei care luptă pentru anularea acestor alegeri, pentru parlamentarii noștri care se află în greva foamei și pentru cei care sunt încă în închisori. Luptăm pentru interesele noastre, pentru anularea alegerilor, pentru anunțarea unor noi alegeri și pentru îmbunătățirea condițiilor pentru aceste alegeri”.

Partidul Progresist Sârb, care a câștigat alegerile, neagă fraudarea votului și insistă că scrutinul a fost corect, în ciuda criticilor venite din partea observatorilor internaționali și a celor locali.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE