Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Armata Israelului spune că a capturat sute de luptători ai Hamas și ai Jihadului Islamic în spitalul Al Shifa

Forțele israeliene au prins sute de luptători Hamas și ai Jihadului Islamic, inclusiv un număr de oficiali de securitate și comandanți militari, în timpul raidului desfășurat în cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa. Declarația a fost făcută de principalul purtător de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

Armata israeliană a pătruns în spitalul Al Shifa luni dimineață. Militarii au străbătut tot acel complex întins, despre care ei spun că este conectat la o rețea de tuneluri folosită de luptătorii palestinieni.

Sute de luptători Hamas și ai Jihadului Islamic, capturați în spitalul Al Shifa

În cadrul operațiunii, Israelul a ucis sute de luptători și a reținut peste 500 de suspecți, inclusiv 358 de membri ai grupărilor militante islamiste Hamas și Jihadul Islamic. Este cel mai mare număr de persoane capturate în același timp, de la începutul războiului.

Daniel Hagari a precizat că unitățile speciale au folosit "tactici înșelătoare" pentru a-i surprinde pe luptători și au "afectat grav" Hamas și Jihadul Islamic.

Printre cei capturați se numără și trei comandanți de rang înalt ai Jihadului Islamic și doi oficiali Hamas, care erau responsabili de operațiunile din Cisiordania, precum și alți oficiali de securitate ai Hamas.

"Cei care nu s-au predat forțelor noastre au luptat împotriva noastră și au fost eliminați", a declarat Hagari.

IDF a făcut publice și unele fotografii cu niște persoane eliminate. Ismail Al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului Hamas, a declarat că "identificarea greșită și includerea de imagini cu personalul medical și cu oameni din afara țării" arată că "armata israeliană răspândește narațiuni false" pentru a-și justifica atacul asupra spitalului.

Al Shifa, care era cel mai mare spital din Fâșia Gaza înainte de război, este acum una dintre puținele instituții de asistență medicală operaționale, chiar și parțial, situată în nordul teritoriului. Aici au fost găzduiți și civili strămutați.

Israelul s-a confruntat cu critici grele, din noiembrie anul trecut, când trupele armate au percheziţionat spitalul. Deși au fost descoperite acolo tuneluri, despre care au spus că au fost folosite ca centre de comandă și control ale Hamas, atât militanții Hamas, cât și personalul medical neagă că spitalul este folosit în scopuri militare sau pentru a adăposti luptători.

În ultimele zile, purtătorii de cuvânt Hamas au spus că persoanele pe care Israelul le-a anunțat drept decedate nu erau luptători, ci pacienți și persoane strămutate și au acuzat Israelul de crime de război, potrivit Reuters.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE