Armata din Norvegia sfătuiește cetățenii să se pregătească pentru rechiziționarea proprietăților în timp de război

Cetățenii norvegieni vor primi, începând cu 25 ianuarie, scrisori din partea armatei, în care vor fi informați că locuințele, vehiculele, ambarcațiunile și utilajele lor pot fi rechiziționate în cazul unui război.

„Rechizițiile au scopul de a asigura că, în situație de război, forțele armate au acces la resursele necesare pentru apărarea țării”, a precizat armata norvegiană.

Proprietățile unor cetățeni norvegieni ar urma să fie rechiziționate pe timp de război

În total, în 2026, vor fi emise aproximativ 13.500 de astfel de „scrisori pregătitoare.”

Armata spune că, în timp de pace, aceste scrisori nu au niciun impact practic, ci doar scop informativ. Solicitarea este valabilă timp de un an, iar aproximativ două treimi din scrisorile care vor fi trimise în 2026 ar fi „reînnoiri din anii anteriori”, conform Euronews.com.

„Importanța pregătirii pentru crize și războaie a crescut dramatic în ultimii ani. Norvegia se află în cea mai gravă situație de securitate din al Doilea Război Mondial încoace. Societatea noastră trebuie să fie pregătită pentru crize de securitate și, în cel mai rău caz, pentru război. Ne angajăm într-un proces major de consolidare a pregătirii militare și civile”, a declarat Anders Jernberg, șeful organizației logistice a armatei.

Norvegia este unul dintre membrii fondatori ai NATO. În ultimii ani, scandinavii și-au întărit apărarea, având în vedere că țara are o frontieră maritimă și o frontieră terestră de 198 de kilometri cu Rusia, în nord.

De-a lungul istoriei, Norvegia a avut conflicte cu Rusia, precum cel din timpul Războiului Rece.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5