Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bulgaria, în alertă după explozia de la Costinești. Marina bulgară monitorizează minele din Marea Neagră

Forțele navale din Bulgaria sunt în alertă după explozia de la Costinești. Ministerul Apărării de la Sofia a anunțat că Marina bulgară desfășoară acțiuni suplimentare de monitorizare a minelor din Marea Neagră.

Incidentul care a avut loc la Costinești a pus în alertă autoritățile din Marea Neagră, așadar, bulgarii au luat și ei măsuri de monitorizare suplimentară, de supraveghere a apelor teritoriale pentru a se asigura că nu există mine marine în derivă acolo. Au anunțat că forțele sunt pregătite să intervină în orice moment pentru depistarea eventualelor obiecte explozive plutitoare, dar și pentru neutralizarea acestora.

Aceleași măsuri care au fost luate și la malul mării, ieri, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a pornit într-o misiune de-a lungul cordonului litoral, la fel și nave ale Poliției de Frontieră. Au avut în sprijin și un elicopter Puma Naval, dar și un avion militar american. Autoritățile au supravegheat, așadar, și de pe mare, și din aer, au monitorizat apele teritoriale românești pentru că au fost mai multe alerte la 112 care anunțau prezența unor mine marine. Din fericire, nu au fost găsite, alertele ar fi fost false, spun autoritățile din Forțele Navale. La Mangalia, cel puțin, ceea ce părea o mină marină era, de fapt, un buștean. Nu se știe exact ce a provocat explozia de la Costinești. Sunt tot mai multe indicii că ar putea fi vorba despre o mină marină care s-a ciocnit de stabilopozi.

Specialiștii nu au găsit, momentan, urme ale minei marine

Având în vedere și vremea de afară, nu s-a putut face cercetare la fața locului, acolo, în zona exploziei, pe digul de la Costinești, unde turiștii au simțit efectiv cum se cutremură pământul, au văzut și un val mare de apă, dar și fum, așadar, toate indiciile că ar fi putut să fie vorba de o mină marină, însă, din cauza mării agitate, specialiștii nu au putut să se apropie atât de mult de țărm ca să poată să verifice exact starea stabilopozilor sau să caute eventuale urme care să certifice că a fost vorba despre o mină marină.

Este alertă în continuare pe mare, Autoritatea Navală Marină a interzis ambarcațiunilor de agrement să iasă în larg, încă de aseară a fost dat acest avertisment și în cursul zilei de astăzi nicio navă de mici dimensiuni de agrement nu are voie să iasă în larg din cauza condițiilor meteo. Este un vânt puternic, sunt valuri foarte mari, iar detectarea minelor marine care ar putea să plutească în derivă, aduse, evident, de curenții puternici, ar putea să fie o provocare. Aceste mine marine sunt de mici dimensiuni, sunt închise la culoare, iar pe o astfel de vreme ar fi imposibil de văzut.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE