SPITAL
1 min
1.500 de copii au nevoie anual de operații pe inimă. România duce lipsă de specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică
În fiecare an, în România, se nasc peste 1000 de copii cu anomalii cardiace. Cei mai mulți trebuie operați de urgență, alții sunt în așteptare sau trebuie reoperați. În București, singurul spital care poate face astfel de proceduri este Marie Curie.
1 min
1 min
Unde ducem medicamentele expirate? Teoretic, la spitale; practic, unele unități nu sunt pregătite să le primească
De la 1 ianuarie, oamenii ar trebui să aibă posibilitatea să aducă medicamentele expirate la spitale, private sau de stat, pentru a fi distruse. Însă, la 3 săptămâni de la începutul anului, majoritatea spitalelor nu au puse la punct toate procedurile pentru ca legea să se aplice.
1 min
1 min
RAPORT: Spitalele din România nu oferă condiții minime de internare pentru pacienții cu afecțiuni psihice. Lista de nereguli sesizate de Avocatul Poporului
România nu stă bine la implementarea deciziilor CEDO privind pacienții cu afecțiuni psihice și mai ales la internarea lor nevoluntară. Spitalele din țară nu oferă condiții minime de internare pentru această categorie vulnerabilă.
1 min
1 min
Guvernul deblochează 7.600 de posturi din Sănătate. Ciolacu: ”Spitalele vor putea face rapid angajări”
Guvernul s-a reunit joi în şedinţă pentru a discuta deblocarea a 7.600 de posturi din sistemul de sănătate. Sindicatele amenință cu proteste masive și solicită, în paralel, o majorare a salariilor.
1 min
1 min
UPDATE. Bebelușul aruncat de la etaj de mama lui, ca să scape dintr-un incendiu, a murit
Bebelușul din Iași, aruncat de mama lui pe geam ca să scape de incendiu, a decedat la spital. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi, fiind deschis un dosar penal pentru tentativă la omor.
1 min
1 min
UPDATE. Dosar penal, după ce peretele unui internat din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit. Eleva rănită grav în urma incidentului a murit
Un perete al internatului liceului Tamasi Aron, din Odorheiu Secuiesc, s-a prăbușit. Conform IGSU, suprafața afectată ar fi de aproximativ 200 de metri pătrați. Patru victime au fost scoase de sub dărâmături, însă una dintre ele și-a pierdut viața.
1 min
1 min
Iași: Medicii îngrijesc primul pacient care prezintă coinfecție de gripă și COVID-19: „Suntem îngrijorați”
La Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi sunt tot mai multe cazuri de infecţii respiratorii, însă a apărut și primul pacient de coinfecţie de gripă şi COVID-19, transmite Agerpres.
1 min
1 min
Copii bolnavi, întorși din drum. Camera de gardă a Spitalului „Dr. Victor Gomoiu” din București riscă să se închidă din lipsă de personal
Camera de gardă a Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu” riscă să se închidă, din cauza lipsei de personal. Timpul de așteptare a ajuns la peste șase ore, iar părinții cu copii bolnavi sunt revoltați. Angajările la stat sunt blocate încă de anul trecut, iar din sistem au plecat zeci de angajați.
1 min
1 min
Medicul care face minuni pentru bebelușii grav bolnavi. Zece ani de la deschiderea secției ”Terapie intensivă Nou născuți - Marie Curie”
”Am avut pacienți pe care niciodată nu am crezut că o să-i externăm. Mă bucur că Dumnezeu a lucrat așa în viața mea”. Sunt cuvintele unui om… mare, care clipă de clipă luptă pentru a salva cele mai mici vieți.
1 min
1 min
UPDATE. Fostul manager al SJU Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici, acuzați de corupție, rămân în arest
Judecătorii au emis mai multe mandate de arestare preventivă în scandalul de corupție de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Fostul manager al SJU Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici, acuzați de corupție, rămân în arest, potrivit ultimelor date, transmite Agerpres.
1 min
1 min
Alexia, fetița căreia i-au fost replantate ambele brațe amputate, colind emoționant pentru medicii care au salvat-o
Au trecut prin zeci de ore de operații, sute de ore de recuperare și s-au întors în locul unde au primit o nouă viață pentru a mulțumi și a colinda. Este povestea Alexiei, Elenei și ai lui Silviu, trei dintre elevii aflați într-un autocar care s-a răsturnat în județul Iași.
1 min
1 min
Fostul manager și alți 10 angajați de la Spitalul de Urgență din Botoșani au fost reținuți
11 persoane au fost reținute după cele 90 de percheziții domiciliare făcute de procurorii anticorupție în județele Botoșani și Iași. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" se află printre cei reținuți.
1 min
1 min
Medicii știu deja ce îi așteaptă de sărbători: „Vin persoane care fac abuzuri alimentare, care consumă alcool şi substanţe interzise”
Experienţa i-a făcut pe medicii români să anticipeze unele situații care pot avea loc în preajma sărbătorilor de iarnă, de exemplu, când unele persoane ajung la spital după ce au consumat excesiv alcool sau substanțe interzise, spun ei.
1 min
1 min
Probe privind moartea a peste 400 de copii într-un cămin spital, în perioada comunismului, la Parchet
Un denunţ privind tratamentele inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul Spital nr. 4 Plătăreşti, unde au murit 436 de copii, în intervalul februarie 1978 - iunie 1991, va fi depus la Parchetul General.
1 min
1 min
Ministerul Sănătății: Doi bărbaţi, consumatori de droguri, confirmaţi cu difterie cutanată netoxigenă, în București
Ministerul Sănătăţii anunţă că medicii au depistat tuplini de Corynebacterium diphteriae ne-toxigene (difterie cutanată netoxigenă) la doi bărbaţi în vârstă de 38 şi 40 ani, consumatori de droguri.
1 min
1 min
Medicul care a fost de gardă în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov a fost concediat. Vlad Miron, fratele Alexandrei: ”Este o decizie cât se poate de corectă”
A fost luată o nouă decizie în cazul morții Alexandrei Ivanov, tânăra mama care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoşani. Medicul ginecolog care a fost de gardă în acea noapte a fost concediat pe motiv disciplinar.
1 min
1 min
Fostul director adjunct al ASSMB, Cristian Plută, trimis în judecată pentru luare de mită, alături de alte patru persoane
Înainte de aceste trimiteri în judecată, doi inculpați din dosar au încheiat acorduri cu procurorii, pentru a putea primi pedepse cu suspendare. Ei și-au recunoscut faptele.
1 min
1 min
Care sunt spitalele de adulţi şi copii din București care asigură asistenţa medicală de urgenţă în zilele de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie
Nouă spitale de adulţi şi copii asigură asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 30 noiembrie - Sfântul Andrei şi 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti.
1 min
1 min
Spitalul pentru copii construit de "Dăruiește viață" a fost inaugurat. Trupa Metallica a donat 250.000 de euro din cele 53 de milioane de euro
Clădirea se întinde pe 12.000 de metri pătrați, cu peste 180 de paturi. Investiția se ridică la 53 de milioane de euro, bani donați de 350.000 de persoane fizice și 8.000 de companii.
1 min
1 min
Investigații la spitalul din Murgeni, unde au murit trei oameni. Printre lacrimi, managerul a spus că se gândește să-și dea demisia
Administratorul depozitului de pește: "Eu nu mănânc așa ceva". Una dintre variantele luate în calcul este că mâncarea primită de pomană putea să fost contaminată pe traseu.
1 min
1 min
Ce este peștele pangasius, consumat de pacienții decedați la spitalul din Murgeni? Cercetătorii l-au considerat toxic
Această specie de pește este un aliment destul de controversat pentru că mulți cercetători îl consideră la limita toxicității pentru a fi consumat de oameni, având în componență metale grele.
1 min
1 min
UPDATE. Pacienți morți la Murgeni. Medicii legiști fac analize la probele unuia dintre pacienți
Trei pacienți internați la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit în decurs de doar câteva ore, în urma unor suspiciuni de gastroenterocolită. Potrivit datelor recente, în total, 27 de bolnavi de la același spital sunt transferați în noaptea asta la spitalul din Bârlad.
1 min
1 min
O formă agresivă de cancer ar putea fi depistată cu ajutorul inteligenței artificiale
O nouă descoperire în lumea medicală ar putea salva milioane de vieți. Cu ajutorul inteligenței artificiale, una dintre cele mai agresive forme de cancer ar putea fi depistată în faze incipiente.
1 min