Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că cere asumarea responsabilității tuturor celor implicați, indiferent că este vorba despre instituții publice sau firme private.
„Cei care au știut și nu au acționat, cei care au permis, prin inacțiune sau neglijență, ca acest lanț de greșeli să culmineze cu moarte și distrugere, trebuie să răspundă, a precizat șeful statului.
- Trei oameni au murit, iar alți 15 au fost răniți în urma unei explozii produse vineri dimineață într-un bloc din cartierul Rahova.
De asemenea, Nicușor Dan consideră că este „revoltător și inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile”.
„Explozia produsă într-un bloc de pe Calea Rahovei din Bucureşti este o tragedie cutremurătoare care nu trebuia să se întâmple. Gândurile mele se îndreaptă către cei răniţi, către familiile îndoliate şi către toţi cei care trec acum prin clipe teribile. Este revoltător şi inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranţa cetăţenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenţei sau a unor decizii iresponsabile", a scris Nicușor Dan pe pagina sa de pe rețeaua X.
Nicușor Dan: Nu putem aştepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetăţenii României aşteaptă adevărul şi acţiuni concrete
Președintele României a cerut „asumarea responsabilităţii de către toţi cei implicaţi, indiferent că vorbim despre instituţii publice sau firme private”.
„Cei care au ştiut şi nu au acţionat, cei care au permis, prin inacţiune sau neglijenţă, ca acest lanţ de greşeli să culmineze cu moarte şi distrugere, trebuie să răspundă. Am solicitat instituţiilor responsabile să comunice toate datele relevante pe măsură ce le obţin. Nu putem aştepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetăţenii României aşteaptă adevărul şi acţiuni concrete”, a punctat preşedintele.
Nicușor Dan susține că verificarea instalațiilor de gaze este o obligaţie legală şi face diferenţa dintre viaţă şi moarte
Nicușor Dan a evidențiat că datele preliminare indică deja că această tragedie putea fi prevenită.
„Tocmai de aceea, nu mai e loc pentru explicaţii sterile sau pasarea responsabilităţii. Verificarea instalaţiilor de gaze, a centralelor şi a echipamentelor nu este un act birocratic. Este o obligaţie legală şi face diferenţa dintre viaţă şi moarte", a mai scris preşedintele pe pagina sa de socializare.