Ce este un navigator de pacienți, speranța bolnavilor oncologici și soluția pentru birocrație

„Cunoști un doctor bun care să mă consulte?” Este o întrebare pe care o auzim foarte des în România, pusă de oricine are o problemă de sănătate. Pentru oricine a intrat într-un spital românesc, este de înțeles întrebarea.

Tocmai de aceeea, de câțiva ani, există în România o nouă profesie care se numește navigator de pacienți. Există și cursuri la facultate, unde se învață așa ceva. După cum spune și nuvele, navigatorii navighează prin apele tulburi ale birocrației sanitare românești.

Altă întrebare este unde găsim un navigator bun. Pentru că un navigatori bun ar putea să-ți găsească un medic bun, potrivit nevoilor tale.

Ce este navigatorul de pacienți

În România s-a lansat Asociația C.O.M.P.A.S, dedicată navigatorilor de pacienți, care își propune să contribuie la crearea unui mecanism de finanțare și remunerare pentru navigatorii de pacienți, care să permită angajarea acestora în spitalele de stat, de exemplu.

Doi dintre inițiatori au vorbit la Euronews, în cadrul emisiunii România lui Vitalie.

Andi Cîrlan, fondator al asociației C.O.M.P.A.S:Profesia de navigator de pacienți există în România din 2016, este reglementată, doar că încă nu există o schemă de remunerație care să permită angajarea și integrarea navigatorilor de pacienți în spitalele publice, aoclo unde este mai mare nevoie de ei. Am discutat de foarte multe ori nu doar cu pacienți, ci și cu medici din sistemul public, care mi-au spus că au nevoie la fel de mare ca și pacienții de existența acestor navigatori de pacienți care să le facă viața mai ușoară și care să asigure tranziția între statutul de persoană sănătoasă și proaspăt pacient, acolo unde informațiile sunt copleșitoare și timpul pe care medicii îl au la dispoziție este foarte limitat pentru a putea să le explice.

Ce ne propunem să facem cu această asociație este să răspundem acestei întrebări: unde găsim un navigator. Vre să creăm o asociație-umbrelă, în care toți navigatorii de pacienți calificați să se poată înscrie, așa cum orice breaslă serioasă are o astfel de asociație deasupra. Eu nu cunosc niciun navigator de pacienți în România care să poată să navigheze singur cap-coadă, nu este nimeni care să știe totul despre orice. Și e nevoie de colaborare, de o echipă, de un loc în care navigatorii să lucreze împreună și să ajute pacienții."

Elena Albu, navigator pentru pacienți: „Navigatorul de pacienți ajută toți pacienții din România care trebuie să facă față unui diagnostic de cancer sau unui diagnostic totalmente necunoscut pentru ei, încearcă să-i educe, să-i stabilească un traseu, astfel încât pacientul să reușească să facă o mare economie de timp prin navigarea în labirintul diagnosticului aprofundat. Noi nu înlocuim medicii, noi venim în întâmpinarea pacientului în momentul în care îi este comunicat diagnosticul, pentru a-i explica traseul, pentru a-i explica pașii pe care trebuie să-i facă astfel încât să poată economisi timp prețios.

În unele diagnotice, mai ales în cele oncologice, timpul este foarte prețios. Poate să-i explice cât de important este un anume traseu, cât de important este să meargă la specialist, îl ajută să-și programeze investgațiile imagistice. În momentul în care avem o incertitudine a diagnosticului, încercăm să-i oferim o a doua opinie medicală, care ar putea să vină cu un diagnostic aprofundat, iar pacientul să beneficieze, în timp util și prețios, de diagnostic și să aibă la dispoziție cel mai bun tratament pentru afecțiunea sa.

Cea mai mare problemă a sistemului este timpul limitat pe care un medic îl are pentru a explica un diagnostic, un traseu, a face toate recomandările. Pentru un pacient oncologic, consultația înseamnă 20 de minute, în care medicul trebuie să facă toate formalitățile birocratice obligatorii, toate trimiterile pentru un diagnostic aprofundat și să explice ce înseamnă și tratamentul."

Cazul lui Andi Cîrlan

Andi Cîrlan este chiar supraviețuitor al cancerului, care a devenit apoi navigator de pacienți.

Andi Cîrlan, fondator al asociației C.O.M.P.A.S: „Acum sunt și navigator de pacienți, dar sunt în continuare pacient oncologic, mi-ar plăcea să spun că sunt supraviețuitor de cancer, dar încă mă lupt. Am fost pus și eu exact în situația aceasta. Mergând la un gastroenterolog, după colonoscopie, mi-a spus că există o suspiciune de cancer și trebuie să îmi găsesc un oncolog și un chirurg. Așa mi s-a spus. Unde? Nu vă pot face o astfel de recomandare. Am zic că ați putea să-mi faceți tocmai pentru că sunteți medic, lucrați în domeniu, vă cunoașteți colegii și ați putea să-mi spuneți, dintre toți chirurgii și oncologii care lucrează nu în țară, ci măcar în spitalul dvs, care dintre ei are mai multă experiență cu tipul de cancer pe care se pare că îl am eu. Îmi pare rău, nu vă pot face genul ăsta de recomandări, puteți să sunați în call center și găsiți pe cineva.

Și atunci, ajungem exact la această întrebare și care, în contunuare, funcționează extraordinar de bine, instituția băiatului: trebuie să suni un băiat și să întrebi unde te duci și ce faci. Norocul meu atunci a fost să sun un prieten care m-a pus în contact cu Monica și cu fosta noastră prietenă, Silvia Coman, care din păcate, nu mai este printre noi, și care mi-au fost navigatori de pacienți. Mi-au explicat că un diagnostic de cancer nu e o condamnare la moarte, așa cum credeam la momentul respectiv. Iată-mă la șase ani distanță de când am fost diagnosticat. Ele au fost cele care m-au ajutat să înțeleg termenii medicali pe care medicul n-a avut timp să mi-i explice, au fost cele care m-au ajutat să ajung la medicul potrivit și care m-au ajutat să obțin o a doua opinie medicală.

Am avut norocul să întâlnesc medici extraordinari. Medicul mi-a spus: în momentul în care dvs mergeți într-o altă țară, presupun mai avansată, și mergeți la un centru mai avansat și la un doctor mai bun și plătiți pentru a doua opinie și oamenii aceia vă dau rezultatul, se pot întâmpla doar două lucruri: primul este să vă spună exact ce v-am spus și eu, vă întoarceți și îmi confirmați că am făcut bine sau s-ar putea să aflați ceva și, pe banii dvs, mai învăț și eu ceva, sub formă de glumă. Nu există un scenariu în care eu, ca medic, să mă supăr că mergeți să căutați a doua opinie medicală. Mi-ar plăcea ca genul acesta de abordare să fie un pic mai răspândită în România și să lăsăm mai jos orgoliile și titulaturile și așteptările de la pacienți, ca, odată ce am intrat în cabinet, să lăsăm totul la intrare."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE