Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut joi parlamentarilor să pregătească reforme legislative pentru a permite desfășurarea alegerilor sub incidența legii marțiale și a declarat că este pregătit să susțină organizarea alegerilor dacă acestea se desfășoară într-un interval de timp rezonabil și într-un mod legitim și sigur, informează EFE.
„Cel mai important lucru este ca alegerile să se desfășoare în mod legitim. Dacă partenerii noștri ne pot ajuta să organizăm procesul electoral în siguranță și într-un interval de timp rezonabil, îl voi susține”, a declarat Zelenski reporterilor, potrivit agenției de știri Ukrinform.
„Pentru ca acesta să nu fie doar un semnal mediatic, le-am cerut deputaților poporului Ucrainei să pregătească modificări legislative privind posibilitatea organizării alegerilor sub incidența legii marțiale”, a adăugat el.
Legea actuală interzice alegerile pe durata legii marțiale
În conformitate cu legislația actuală, organizarea de alegeri nu este posibilă în timpul legii marțiale care este în vigoare de la începutul invaziei rusești la scară largă.
Potrivit lui Zelenski, „a existat un semnal din partea Statelor Unite cu privire la alegeri; am reacționat și sunt pregătit. Există două probleme importante care trebuie rezolvate: securitatea și legislația.”
„Prin urmare, solicitarea mea către partenerii cheie ai Ucrainei și parlamentarii ucraineni este să arate cum pot fi rezolvate ambele probleme. Nu vreau ca absența alegerilor să fie folosită ca argument împotriva Ucrainei”, a adăugat el.
Dacă legea marțială nu ar fi fost în vigoare, mandatul prezidențial al lui Zelenski s-ar fi încheiat în mai 2024, iar mandatul parlamentar în august același an.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că în Ucraina ar trebui să fie organizate alegeri, amintește EFE.
În schimb, Kremlinul și-a exprimat vineri bănuiala că Zelenski a fost de acord să organizeze alegeri prezidențiale, în conformitate cu cerințele Rusiei și SUA, doar pentru a obține o încetare a focului.
„Nu se poate exclude faptul că el o vede ca pe o modalitate de a obține pur și simplu o încetare a focului. Asta e tot”, a comentat Iuri Ușakov, consilierul Kremlinului pe probleme de politică internațională, pentru postul RT.
Moscova respinge ideea unui armistițiu înainte de încheierea războiului
Kremlinul a respins deja săptămâna aceasta un posibil armistițiu energetic ca o condiție pentru organizarea alegerilor în Ucraina înainte de sfârșitul războiului.
„Lucrăm pentru pace, nu pentru un armistițiu”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin.
Rusia refuză să declare un armistițiu, argumentând că acest lucru ar oferi armatei ucrainene doar un răgaz pentru a se reînarma și a-și consolida pozițiile, notează EFE.
La sfârșitul lunii noiembrie, Putin a insistat că, în prezent, este „practic imposibil, imposibil din punct de vedere juridic” să se ajungă la un acord cu Ucraina, deoarece în opinia sa Zelenski și-a pierdut „legitimitatea” neconvocând alegeri la expirarea mandatului său, spre deosebire de Rusia, care le-a organizat.
