Zeci de muncitori din Bangladesh, atrași în Rusia cu joburi false și trimiși să lupte în Ucraina

Zeci de muncitori din Bangladesh au fost atrași să lucreze în Rusia, dar au ajuns să fie obligați să semneze contracte militare pentru a fi trimiși pe frontul războiului din Ucraina, arată o investigație AP. Mulți au fost amenințați cu violența, închisoarea sau moartea.

Potrivit anchetei, bărbați din Bangladesh au fost recrutați de intermediari care le-au promis locuri de muncă precum om de serviciu, electrician sau bucătar, cu salarii atractive și posibilitatea obținerii rezidenței în Rusia. Odată ajunși la Moscova, aceștia au fost puși să semneze documente în limba rusă, despre care li s-a spus că sunt acte de angajare.

Relatările acestora sunt susținute de documente analizate de AP, inclusiv vize rusești, contracte militare, rapoarte medicale și fotografii care indică participarea lor la conflict.

Ministerele ruse ale Apărării și de Externe, precum și autoritățile din Bangladesh, nu au răspuns solicitărilor Associated Press.

Cum a ajuns un muncitor din Bangladesh în prima linie a războiului

La fel ca alți muncitori din Bangladesh, Maksudur Rahman, în vârstă de 31 de ani, a fost convins să părăsească căldura tropicală a orașului său natal pentru ceea ce părea o oportunitate de muncă sigură și mai bine plătită. A traversat mii de kilometri cu speranța unui salariu stabil și a unei vieți mai bune pentru familie.

Doar câteva săptămâni mai târziu, realitatea avea să fie cu totul alta. Rahman s-a trezit în prima linie a războiului din Ucraina.

Maksudur Rahman a a spus că muncitorii din grupul său au fost amenințați cu 10 ani de închisoare și bătuți.

„Ne spuneau: «De ce nu munciți? De ce plângeți?» și ne loveau cu picioarele”, a spus Rahman, care a evadat și s-a întors acasă după șapte luni.

Odată ajunși în Rusia, lui Rahman și altor trei muncitori din Bangladesh li s-a prezentat un document în limba rusă. Crezând că era un contract pentru servicii de curățenie, Rahman l-a semnat.

Apoi au mers la o bază militară departe de Moscova, unde li s-au înmânat arme și au urmat trei zile de antrenament, învățând să tragă, să avanseze și să acorde primul ajutor. Grupul s-a dus la o cazarmă din apropierea graniței dintre Rusia și Ucraina și a continuat antrenamentul.

Rahman și alți doi au fost apoi trimiși pe pozițiile din prima linie și li s-a ordonat să sape gropi în interiorul unui buncăr.

„Rușii luau un grup de, să zicem, cinci bangladeși. Ne trimiteau în față și stăteau ei în spate”, a spus el.

Bărbații au stat într-un buncăr cu scurgeri în ploaie, în timp ce bombele cădeau la câțiva kilometri distanță. Rachetele zburau deasupra.

O persoană servea mâncare. „În clipa următoare, a fost împușcat dintr-o dronă și a căzut la pământ chiar acolo. Și apoi a fost înlocuit”, a spus Rahman.

Recrutare cu promisiuni false

Unii muncitori din Bangladesh au fost atrași să se înroleze în armata rusă cu promisiunea unor poziții departe de linia frontului.

Mohan Miajee a ajuns să se înroleze după ce slujba care îl adusese inițial în Rusia , cea de electrician la o uzină de procesare a gazelor din Orientul Îndepărtat, a devenit tot mai dificilă, din cauza condițiilor dure de muncă și a frigului extrem.

În timp ce căuta un nou loc de muncă online, Miajee a fost contactat de un recrutor al armatei ruse. Când și-a exprimat reticența, recrutorul l-a asigurat că abilitățile sale de electrician îl recomandă pentru o unitate de operare a dronelor, departe de linia frontului.

Astfel, Miajee a fost dus, în ianuarie 2025, într-o tabără militară din orașul Avdiivka, aflat sub control rusesc. Acolo i-a prezentat comandantului documentele privind experiența sa și a explicat că fusese instruit să ceară atribuții potrivite pregătirii sale.

„Comandantul mi-a spus: «Ai fost obligat să semnezi un contract pentru a te alătura batalionului. Nu poți face nicio altă muncă aici. Ai fost înșelat»”, a povestit Miajee după ce s-a întors în satul său natal, Munshiganj.

Potrivit acestuia, a fost bătut cu lopeți, încătușat și torturat într-o celulă înghesuită la subsol, fiind pedepsit de fiecare dată când refuza să execute un ordin sau făcea o greșeală minoră.

Barierele lingvistice au agravat situația.

„Dacă ne spuneau să mergem la dreapta și mergeam la stânga, ne băteau aspru”, a spus el. În cele din urmă, a fost trimis să care provizii pe front și să adune cadavre.

În unitatea în care se afla Maksudur Rahman, câteva săptămâni mai târziu, muncitorilor din Bangladesh li s-a ordonat să evacueze un soldat rus rănit. Imediat după ce au părăsit poziția, au observat drone ucrainene deasupra lor, care au deschis focul.

Rahman spune că nu a mai putut nici să înainteze, nici să se întoarcă la buncăr, zona fiind plină de mine terestre. A rămas blocat, în timp ce comandantul rus a fugit. În cele din urmă, a fost rănit la picior și transportat într-un spital din apropierea Moscovei.

A reușit să fugă din unitatea medicală și s-a prezentat la ambasada Bangladeshului, care i-a eliberat documente de călătorie pentru a părăsi Rusia. Câteva luni mai târziu, Rahman l-a ajutat și pe cumnatul său, Jehangir Alam, să scape folosind aceeași metodă.

Cel puțin 10 persoane au fost date disparute de autoritățile din Bangladesh

Nu este clar câți muncitori din Bangladesh au fost păcăliți să lupte pe frontul din Ucraina. Martorii spun că au văzut sute de cetățeni din Bangladesh alături de forțele rusești, însă aceste cifre nu au fost confirmate oficial.

O organizație care sprijină muncitorii plecați la muncă în străinătate a identificat cel puțin 10 bărbați dispăruți, iar anchetatori din Bangladesh estimează că aproximativ 40 de cetățeni ar fi putut muri în război.

Familiile celor dispăruți spun că nu au mai primit vești de luni de zile. Mulți păstrează documente și mesaje trimise de pe front, sperând că vor putea afla ce s-a întâmplat cu cei dragi.

Cazurile au dus la deschiderea unor anchete în Bangladesh, care vizează o posibilă rețea de intermediari ce ar fi facilitat recrutarea și plecarea muncitorilor în Rusia. Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane ar fi profitat de vulnerabilitatea lucrătorilor, atrași de salarii mai mari și promisiuni de stabilitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5