Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii Moldova și nu poate fi tratată ca un plan de rezervă, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026.
Vasile Tofan a evidențiat că Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești.
„Avem foarte multe în comun cu România. Aceeași istorie, aceeași limbă, aceeași cultură, am fost cândva aceeași țară. România este, de departe, cel mai mare prieten al nostru și cred că relația noastră este mai mult decât strategică, dar cu adevărat frățească”, a declarat Vasile Tofan, potrivit Agerpres.
Referitor la unirea Republicii Moldova cu România, șeful Executivului de la Chișinău a precizat că o astfel de hotărâre nu poate fi condiționată de succesul sau eșecul altor obiective strategice ale Chișinăului.
„Uneori, lumea spune că Unirea cu România este planul nostru B, dar eu cred că astfel de decizii fundamentale despre viitorul statalității nu pot fi retrogradate la un plan B”, a precizat Vasile Tofan.
Ce spune premierul Vasile Tofan despre unirea Republicii Moldova cu România
De asemenea, premierul Vasile Tofan a precizat că realizarea unirii trebuie să țină cont de voința majorității populației. În prezent, în Republica Moldova nu există suficient sprijin pentru această opțiune. El a comparat situația cu cea a unei eventuale aderări la NATO, menționând că autoritățile trebuie să respecte opțiunea cetățenilor în asemenea chestiuni.
Șeful Executivului de la Chișinău a reamintit că prioritatea actuală a Republicii Moldova este integrarea europeană, obiectiv care ar permite apropierea celor două state în cadrul aceleiași comunități politice și economice.
„Planul nostru A este să ajungem în Uniunea Europeană și acolo să ne unim cu România, ca parte a unei Europe comune”, a declarat Vasile Tofan, citat de Deschide.md.
