Winnie the Pooh, eroul copilăriei a milioane de copii, împlinește 100 de ani

Un urs cam pofticios, cu o inimă bună, a suflat luna aceasta într-o sută de lumânări imaginare. Winnie the Pooh, eroul copilăriei a milioane de oameni, a împlinit un secol de la prima sa apariție. Ursulețul dovedește în continuare că prietenia, mierea și joaca nu se demodează niciodată.

Povestea lui Winnie the Pooh a început în Londra, în anii '20

Povestea lui Winnie the Pooh a început în Londra, în anii '20, dar are rădăcini canadiene. Fiul scriitorului A.A. Milne, primește un urs de pluș la prima sa aniversare.

Câțiva ani mai târziu, la Grădina Zoologică din Londra, băiatul cunoaște o ursoaică adevărată, pe nume Winnie, adusă din Canada. Fascinat, băiețelul își redenumește jucăria: Winnie the Pooh. Din acest moment, imaginația scriitorului transformă joaca într-o lume întreagă.

Una dintre primele cărți care a beneficiat de un marketing masiv

Catherine Butler, profesoară de Literatură Engleză, University of Cardiff: A fost una dintre primele cărți care a beneficiat de un marketing masiv și de o industrie importantă de produse derivate, cu jucării, jocuri și suveniruri. Dacă vizitați micul muzeu din Hartfield, lângă pădurea Ashdown, puteți vedea multe dintre jucăriile, jucăriile de pluș, jocurile de societate și așa mai departe, care au fost produse la scurt timp după publicarea cărții.

Aventurile lui Winnie The Pooh nu vorbesc despre eroi sau pericole mari, ci despre prieteni imperfecți. Aceștia trăiesc într-un spațiu sigur, unde nimeni nu trebuie să fie deștept, curajos sau rapid. E suficient să fii prezent. Poate tocmai de aceea, poveștile au cucerit rapid cititori din întreaga lume.

Indiferent cine ești, cum ești, ești valoros, ești iubit

Krissie West, profesoară de Literatură pentru Copii, Royal Holloway, University of London: Textele nu neagă dificultățile personajelor, dar spun clar: indiferent cine ești, cum ești, ești valoros, ești iubit. Prietenia este în centrul acestor povești. Prietenia nu înseamnă să faci ceva minunat, ceva uimitor, ceva extraordinar, ci este despre simplul fapt de a fi acolo unul pentru altul.

La o sută de ani de la debut, Winnie the Pooh este prezent în muzee, expus în galerii și comparat cu seriale moderne despre prietenie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE