Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vouchere cadou pentru Ziua Femeii 2023. Femeile pot primi tichete de până la 300 de lei pentru 8 martie, de la angajator

Ziua Femeii, sărbătorită pe 8 martie, este printre puținele ocazii în care angajatorii pot acorda tichetele cadou potrivit regulilor reglementate în urmă cu doi ani.

La finalul lunii decembrie 2021, a fost majorat plafonul de la 150 la 300 de lei, prin OUG, pentru ca tichetele cadou oferite pentru ocaziile speciale să fie considerate netaxabile.

În ce situații pot fi oferite Tichetele de 300 de lei

Aceste vouchere care pot fi în valoare maximă de 300 de lei nu sunt supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit Codului fiscal. Potrivit ANAF, tichetele se pot acorda în următoarele situații:

-cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie

-cadouri oferite angajaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu

ocazia Paştelui, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;

-cadouri oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de

1 iunie.

În ordonanța de urgență a fost introdusă și obligativitatea ca toate tichetele valorice, inclusive certificatele cadou, să fie numai sub formă de card și să elimine biletele fizice.

Mai mult decât atât, angajatorii care decid să ofere tichete cadou femeilor pentru 8 martie, aceștia trebuie să aibă grijă să nu discrimineze femeile angajate, indiferent dacă sunt mame sau nu, dacă lucrează cu normă întreagă sau cu jumătate de normă, dacă îndeplinesc funcții de bază în cadrul companiei sau nu.

Tichetele cadou pot fi acordate și salariaților cu funcții de bază din alte companii, singurele excepții prevăzute de HG 1.045/2018,inclusive de normele de aplicarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea de tichete valorice, fiind vorba de tichete de masă și tichete culturale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE