Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Venezuela: opoziția protestează față de relaxarea sancțiunilor SUA pentru regimul Maduro

Membrii opoziției venezuelene au protestat ieri față de decizia guvernului Statelor Unite de a relaxa unele sancțiuni economice împotriva guvernului condus de Nicolás Maduro. Decizia Washingtonului vine pe fondul crziei din Ucraina, care a generat, printre altele, și o criză a petrolului.

La câteva ore după anunțul făcut de Statele Unite, guvernul venezuelean a recunoscut că este posibilă o negociere cu Washingtonul. Opoziția critică acest gest, pentru că îl consideră o legitimare a administrației Maduro.

Juan Pablo Guanipa: guvernul vede negocierile drept un mecanism de a câștiga timp

 „Sancțiunile au fost impuse de lumea occidentală, lumea din care venim. Iar acestă măsură fundamentală a fost considerată cel mai bun mecanism pentru a ajuta Venezuela să revină la un sistem democratic. Dacă scopul unei sancțiuni este de a face țara să devină democratică, atunci este în regulă. Dar dacă asta servește pentru a permite regimului să rămână la putere, pentru totdeauna, și pentru a împiedica țara să își câștige democrația și libertatea, atunci este greșit," a declarat Juan Pablo Guanipa, liderul opoziției.

Reducerea sancțiunilor va permite grupului Chevron să negocieze cu firma petrolieră de stat din Venezuela. În ultimii cinci ani, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva guvernului Maduro. Însă războiul din Ucraina a convins Washingtonul să își reconsidere politica energetică, inclusiv relația cu regimul din Caracas și posibila achiziționare de petrol venezuelean.

"Acesta este un proces de negociere, dar un proces de negociere sub presiune. De ce sub presiune? Pentru că avem un conflict foarte grav în Venezuela și, din păcate, cel care a condus țara spre acest conflict este regimul lui Nicolás Maduro. Și acel regim al Nicolás Maduro vrea să rămână la putere și vrea să folosească dialogul și negocierea ca mecanism pentru a câștiga timp, și nu pentru a rezolva problema. Pe ce mizăm? Că problema este rezolvată. Și pentru ca problema să fie rezolvată, trebuie să faci o ţară democratică. Vreți să eliminați sancțiunile? Democratizați ţara," a declarat Juan Pablo Guanipa, liderul opoziției.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE