Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina vrea rezolvarea problemelor cu fermierii din Polonia. Kievul spune că produsele sale nu pun în pericol veniturile agricultorilor

Ucraina vrea ca problemele cu agricultorii polonezi să se rezolve cât mai rapid. Și de aceea un reprezentant comercial al Kievului discută cu Uniunea Europeană soluții pentru revendicările acestora. Recent, Kievul a anunțat că va încerca să limiteze exporturile de produse agricole. Asta, după ce Polonia a ameninţat că va închide temporar din cauza importurilor ucrainene ieftine, care îi afectează piața.  

Ucraina neagă afirmațiile fermierilor polonezi și ale altora din Uniunea Europeană că exporturile sale agricole le afectează veniturile. Agricultorii polonezi, care blochează frontiera, sabotează cerealele ucrainene, susțin reprezentanții Kievului. Adjunctul Ministrului Comerțului din Ucraina se află la Bruxelles pentru a încerca să rezolve problema.

Taras Kachka, ministrul adjunct al Economiei și Comerțului din Ucraina: ”Polonia şi Ucraina sunt vecini speciali, în ceea ce priveşte agricultura, pentru că, în comparaţie cu alţi vecini, avem un comerţ agricol intensiv, în ambele direcţii. Uneori, produsele care fac obiectul plângerilor fermierilor din UE sunt produsele care sunt la fel de bine exportate în Ucraina, chiar și în cantități mai mari, cum ar fi păsările, de exemplu, pentru că exportăm în Polonia doar 4.000 de tone și cumpărăm din Polonia 40.000 de tone de păsări. Așadar, suntem importator net de păsări de curte din Polonia. Însă acest paradox apare în statistici, nu și în mintea fermierilor, care cred că Ucraina este o sursă de probleme pentru agricultura poloneză.” 

Multe dintre protestele sau revendicările fermierilor din Polonia şi Slovacia şi aşa mai departe, nu se susțin, în esenţă, că problemele nu sunt atât de grave pe cât le prezintă și pot fi ușor rezolvate.   

Taras Kachka, ministrul adjunct al Economiei și Comerțului din Ucraina: ”Dacă această problemă este abordată în modul clasic al UE, vor fi analizate cifre, decizii plictisitoare, comisii etc. Ea poate fi abordată cu uşurinţă. Însă acum există o nouă eră politică în UE, cu multe proteste, cu multe emoţii. Acesta este un lucru nou, pe care trebuie să învățăm cum să-l abordăm, atât în cadrul UE, cât și pentru Ucraina, deoarece va avea un impact asupra procesului nostru de aderare. [...] Cred cu adevărat în experiența instituțiilor UE în ce privește modul de gestionare a intereselor foarte contradictorii. Și acesta este exact subiectul Green Deal, deoarece Green Deal este, să spunem că este numărul unu în clasamentul protestelor fermierilor din întreaga Europă. Ucraina este o soluție pentru problema Green Deal, Green Deal și a fermierilor, deoarece fermierii ucraineni folosesc mai puține îngrășăminte, mai puține pesticide. Avem mai mult teren care poate fi lăsat liber, așa cum s-a propus în cadrul Green Deal. Deci, există 4% din terenul care ar trebui să fie, să spunem, mai puțin folosit în scop agricol. Deci, dacă includeți Ucraina în această ecuație, veți fi surprinși de faptul că obiectivele politicii climatice propuse de UE și interesele fermierilor pot fi, să spunem, egalizate și pot fi echilibrate.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE