Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina a atacat din nou podul Kerci. Rusia susține că a interceptat trei drone maritime

Publicat de: Euronews

Ucraina a atacat din nou podul Kerci din Marea Neagră, cel care leagă Crimeea de Rusia. Ministerul rus al Apărării a anunțat că au fost interceptate trei drone maritime înainte ca acestea să lovească principala arteră rutieră și feroviară ce face legătura cu peninsula anexată în 2014. Între timp, armata ucraineană câștigă teren pe frontul din sudul țării.

Kievul a intensificat atacurile asupra podului

În prezent, o bandă rutieră a podului este avariată după un atac ucrainean din luna iulie. În ultima perioadă, Kievul și-a intensificat atacurile asupra podului Kerci, care este principala rută de livrare a armamentului pentru armata rusă.

Iar pe frontul din sudul țării, armata ucraineană continuă să înainteze lent în regiunea Zaporojie, în direcția orașelor ocupate Melitopol și Mariupol. Succesele Kievului au fost remarcate și de către autoritățile americane.

John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate al Casei Albe: Am observat în ultimele 72 de ore progrese notabile ale forțelor armate ucrainene în această direcție, pe linia de înaintare sudică care iese din zona Zaporojie și au obținut unele succese contra celei de-a doua linii de apărare rusească.

Situația de pe frontul de est

Pe de altă parte, rușii spun că reușesc să câștige teren pe frontul din est, în regiunea Harkov. Ministerul rus al Apării a publicat mai multe înregistrări video cu trupele sale care luptă în Ucraina.

Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: În direcția Kupiansk a fost îmbunătățită poziția tactică a unităților grupului de trupe "Vest", după cucerirea fortificațiilor inamice și a unor înălțimi cheie. Utilizarea abilă a mijloacelor de luptă au permis provocarea unor pagube semnificative unităților armatei ucrainene. Pe parcursul săptămânii, inamicul a pierdut aproximativ 470 de militari, 22 de vehicule blindate, 21 de autovehicule și 18 piese de artilerie.

Autoritățile ruse au mai anunțat că au pus în serviciu de luptă cele mai moderne rachete balistice cu focoase nucleare. Satana-2, așa cum este numită de către NATO, este o rachetă intercontinentală ce poate transporta 15 focoase nucleare pe o distanţă de peste 18 mii de kilometri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE