Trump lansează un site pentru medicamente mai ieftine, cu reduceri de până la 80%. Ce este TrumpRx.gov

Președintele american Donald Trump a lansat joi seară un site web în numele său care urmează să permită americanilor să aibă acces la o gamă de medicamente la prețuri reduse, o miză majoră în Statele Unite unde prețurile medicamentelor sunt printre cele mai mari din lume, notează AFP.

„Începând de această seară, zeci de medicamente dintre cele mai frecvent prescrise vor fi disponibile la prețuri considerabil reduse pentru toți consumatorii pe un nou site web numit TrumpRx.gov”, a declarat el într-o prezentare făcută presei.

Pentru a propune aceste reduceri, despre care susține că vor ajunge la peste 80% față de prețul actual, președintele american a încheiat un acord cu peste zece companii farmaceutice.

„Americanii plătesc de mult timp cele mai mari prețuri la medicamente din lume. (...) Poporul american a subvenționat, de fapt, costul medicamentelor pentru întreaga lume”, a afirmat Donald Trump.

De fapt, Cetățenii americani nu vor putea să cumpere medicamentele dorite direct de pe site, dar le va permite să obțină un voucher valabil la farmaciile care oferă reducerea promisă.

Medicamentele pentru slăbit, printre cele mai reduse

Președintele american a citat în special exemplul medicamentului antidiabetic Ozempic, produs de laboratorul Novo Nordisk, unul dintre giganții farmaceutici care au fost de acord să reducă prețul acestuia: costul acestui medicament va scădea de la 1.000 de dolari la 199 de dolari în Statele Unite, potrivit prezentării făcute de Trump.

„Nu ar trebui să mai cumpărați medicamente în viitor fără a verifica dacă sunt disponibile la aceste prețuri reduse” pe site, a adăugat în timpul conferinței de presă Mehmet Oz, care supraveghează programul public de asigurări de sănătate.

Anunțul vine în contextul în care partidul lui Donald Trump ia măsura nemulțumirii publice față de costul vieții și își face griji cu privire la posibilele consecințe politice la alegerile de la jumătatea mandatului de la sfârșitul anului 2026.

Americanii au unul dintre cele mai scumpe sisteme de sănătate din lume, cheltuind în medie de peste două ori mai mult pentru asistență medicală în comparație cu alte națiuni bogate, conform datelor OCDE.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5