Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Trump anunță o nouă coaliție militară împotriva cartelurilor de droguri: O să le lovim puternic

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă formarea unei noi coaliții militare cu scopul de a eradica cartelurilor de droguri din emisfera vestică. Donald Trump se întâlnește cu liderii mai multor state din America de Sud la clubul său de golf din Miami, în condițiile în care administrația sa vrea să demonstreze în continuare că își concentrează politica externă asupra emisferei vestice, chiar dacă se confruntă cu cinci crize grave în întreaga lume.

Întâlnirea, pe care Casa Albă o numește summitul „Scutul Americilor”, are loc la doar două luni după ce Trump a ordonat o operațiune militară pentru a-l captura pe președintele de atunci al Venezuelei, Nicolás Maduro, și a-l duce împreună cu soția sa în Statele Unite pentru a fi judecați pentru conspirație în traficul de droguri.

„În această zi istorică, ne-am adunat pentru a anunța o nouă coaliție militară, pentru a eradica cartelurile. Avem multe dintre acestea. Să distrugem aceste carteluri și o să le lovim puternic.

Pe șalupe nu mai vin oameni, vin drogurile pe mare. Drogurile care vin pe calea apei au scăzut cu 96%. (...)

Numim aceste parteneriate coaliția împotriva cartelurilor din America”, a declarat Donald Trump.

Trump vrea consolidarea relațiilor cu țări din America de Sud, înainte de întâlnirea cu președintele Chinei

Președintele SUA se întâlnește sâmbătă în Florida liderii mai multor state din America de Sud, deoarece vrea să contracareze creșterea influenței Chinei în această regiune, notează Reuters.

Summitul are loc în contextul în care Trump se pregătește pentru discuțiile cu președintele chinez Xi Jinping, care vor avea loc la Beijing la sfârșitul lunii martie. Administrația Trump speră să apropie America Latină de Washington, după ani de creștere a comerțului, a împrumuturilor și a investițiilor în infrastructură din partea Chinei în regiune.

Kristi Noem va fi emisarul special pentru „Scutul Americilor”, a anunțat Trump joi. Noem a fost secretar al Securității Interne până când Trump a demis-o din această funcție săptămâna aceasta, după ce a fost criticată tot mai mult de Congres.

La summit participă lideri conservatori care au aceeași poziționare cu Trump în materie de securitate, migrație și economie.

Printre cei așteptați să participe la reuniune se numără președintele Argentinei, Javier Milei, președintele ales al Chile, Jose Antonio Kast, și președintele Salvadorului, Nayib Bukele, a cărui reprimare a bandelor, criticată de grupurile pentru drepturile omului, a devenit un model pentru o parte dintre liderii din America Latină

Politicieni din întreaga regiune au vizitat „mega-închisoarea” lui Bukele, unde Statele Unite au deportat anul trecut peste 200 de venezueleni fără proces.

Sunt așteptați, de asemenea, președintele Hondurasului, Nasry Asfura, care a câștigat la limită alegerile contestate cu sprijinul lui Trump, și președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, care a preluat o parte din agenda economică a lui Trump și a anunțat recent operațiuni comune cu SUA în cadrul unei represiuni militare împotriva traficului de droguri.

Mulți dintre lideri împărtășesc viziunea dură a lui Trump asupra criminalității și migrației, favorizând represiunea în detrimentul unor soluții sociale mai profunde și afacerile private în detrimentul statului. Ascensiunea lor reflectă o orientare mai largă spre dreapta în unele părți ale Americii Latine, într-un moment în care regiunea este disputată între Washington și Beijing.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE