Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Trump anunță că Ucraina ar putea produce rachete Patriot: „Vă vom da licența să le faceți”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat la summitul NATO de la Ankara că Washingtonul ia în calcul acordarea unei licențe Ucrainei pentru producerea sistemelor de apărare Patriot, într-o măsură care ar putea consolida capacitățile de apărare ale Kievului.

Întrebat despre posibilitatea livrării unor noi sisteme Patriot, liderul american a precizat că discuțiile sunt în desfășurare și a subliniat caracterul defensiv al acestora.

„Rusia este o țară mare, o forță de luptă mare”, a spus Trump.„Ucraina are un potențial fantastic. Cred că Zelenski va construi o țară minunată. Avem pământ în această țară, avem minerale(...) O să vorbim despre asta. Este o armă defensivă.”, a declarat Donald Trump.

Președintele american a sugerat apoi că Ucraina ar putea primi dreptul de a produce local rachete și sisteme Patriot, pentru a reduce dependența de livrările externe.

„Mi-a spus o păsărică că o să vorbim despre faptul că o să le dăm dreptul să producă Patriot.”, a afirmat Trump.

Ulterior, liderul de la Casa Albă a fost și mai explicit.

„O să vă dăm licența să faceți Patriot. Așa nu se vor mai plânge că nu le dăm suficient. Să și le facă ei.”, a spus Donald Trump.

Dacă va fi pusă în aplicare, măsura ar reprezenta un pas important în consolidarea industriei de apărare a Ucrainei și ar permite producerea locală a unor sisteme esențiale pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene rusești. Până în prezent, administrația americană nu a oferit detalii privind un calendar sau condițiile în care o astfel de licență ar putea fi acordată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Trump anunță că Ucraina ar putea produce rachete Patriot: „Vă vom da licența să le faceți”