Trump amenință Rusia cu noi sancțiuni: „Răbdarea mea cu Putin se epuizează rapid”

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că răbdarea sa cu omologul său rus Vladimir Putin „se epuizează rapid” și a evocat posibilitatea unor sancțiuni împotriva băncilor și a sectorului petrolier rusești, relatează AFP.

Președintele american a adăugat, în timpul unui interviu în direct la canalul de televiziune Fox News, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie și el convins să pună capăt conflictului din Ucraina, declanșat în 2022 de invazia rusă în această țară, spunând: „E nevoie de doi pentru a dansa tango”.

„Când Putin a vrut să o facă, Zelenski nu a vrut. Când Zelenski a vrut, Putin nu a mai vrut”, a spus el despre posibilele negocieri de pace.

Întrebat în cadrul emisiunii în direct „Fox and Friends” despre intruziunea unor drone rusești în spațiul aerian al Poloniei în această săptămână, Trump a spus: „Nu vreau să apăr pe nimeni, dar ele (dronele) au fost de fapt doborâte”.

Zelenski trebuie convins să încheie conflictul: „E nevoie de doi pentru tango”

Joi, președintele american, departe de a se alătura protestelor țărilor europene din cadrul NATO, a considerat că ar fi putut fi o 'greșeală' din partea Moscovei.

Întrebat ce formă ar lua eventualele măsuri împotriva Rusiei, Trump a declarat vineri: „Va consta în a-i lovi puternic cu sancțiuni împotriva băncilor, precum și asupra petrolului, și tarife vamale. Dar am mai făcut asta înainte, am făcut multe”.

Washingtonul este pregătit să impună taxe vamale suplimentare împotriva statelor care cumpără petrol rusesc, cum ar fi China și India, cu condiția ca Uniunea Europeană să facă același lucru, într-o încercare de a afecta economia de război a Rusiei, a declarat marți pentru AFP un oficial american.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE