Muzica nouă vine spre mine fără niciun efort din partea mea, de multă vreme. Un algoritm îmi pune ceva în cale, un prieten trimite un link pe WhatsApp și așa mai departe. Aș putea trăi confortabil doar din ce-mi pică așa. Dar am obiceiul ăsta, de zeci de ani, da, să caut activ, o dată pe săptămână, cu o curiozitate care, iată, nu s-a pierdut, deși ar fi avut destule motive s-o facă. E amestecată cu mirare, de fiecare dată. Nu e săptămână în care să nu mă bucur de muzică nouă, chiar dacă, undeva, o parte din sufletul meu plânge, pentru muzica veche pe care o mai ascult din ce în ce mai rar, pentru vremea când descopeream lucruri mai încet și le țineam cu mine mai mult.
Săptămâna asta am ales trei piese pozitive, cu vibe bun, potrivite pentru un weekend în care ai vrea, de exemplu, să dansezi.
Au un fir comun, dacă stau să mă găndesc: sunt trei artiști care aleg să-și schimbe sunetul, fiecare în felul lui.
Miley și-a lăsat numele de familie deoparte chiar înainte de anunțul noului album, Bass Persuades, ceea ce mi se pare, pentru o artistă care a purtat de mică povara unui nume de familie celebru, un gest simbolic foarte puternic. Trailerul de treizeci de secunde arată o chitară Fender Stratocaster, o chitară electrică obișnuită, nicidecum o chitară bas, o alegere vizuală care contrazice titlul albumului în mod intenționat. Piesa e dansantă, plină de sintetizatoare, deloc ce te-ai aștepta de la o chitară electrică pusă în prim-plan vizual. Am ascultat-o de trei ori la rând azi dimineață, ceea ce spune despre interesul pe care mi l-a stârnit.
Albumul, al zecelea din carieră, apare pe 18 septembrie la Atlantic Records, prima ei casă de discuri după despărțirea de Columbia. Continuă, spun cei apropiați proiectului, să onoreze influența nașei ei, Dolly Parton, dispărută recent la 80 de ani. Coperta, alb-negru, o arată pe Miley cu o trandafir alb între dinți, fotografiată de Mert Alas. Pe Instagram, artista a descris albumul cu propriile cuvinte: „Music takes hold of us. We feel it, sing it, sometimes dance to it, let it out and carry on." Muzica pune stăpânire pe noi, o simțim, o cântăm, uneori dansăm pe ea, o lăsăm să iasă și mergem mai departe.
Povestea piesei următoare, Fireflies, a început acum șase veri, spune Martin Garrix, ceea ce înseamnă că piesa a stat la sertar mai mult decât durează multe căsnicii. A fost lansată prin Darkroom Records și cântată live pentru prima dată la Tomorrowland, unde The Edge de la U2 a urcat pe scenă lângă Garrix, spre surpriza generală. E prima colaborare în care toți cei patru membri ai U2 apar pe aceeași piesă alături de DJ-ul olandez, ceea ce, dat fiind istoricul lung dintre ei, mi se pare mai degrabă o normalizare decât o surpriză.
Refrenul e simplu, aproape dezarmant: „You and I are fireflies, born for the summer skies, the light that's in each other's eyes, fireflies." Tu și eu suntem licurici, născuți pentru cerurile de vară, lumina din ochii unuia și ai celuilalt, licurici. Titlul amintește de piesa Owl City din 2009, însă energia piesei se concentrează direct pe prietenia dintre DJ-ul olandez și trupa irlandeză.
The Edge a povestit despre relația lui cu Garrix. Ne cunoaștem de mult timp, spune el, și de fiecare dată când ne întâlnim apare un soi de aventură. A adăugat că-i place să cânte în aer liber, fără plafon deasupra.
Joshua Mainnie, scoțianul din Edinburgh care se ascunde în spatele numelui Barry Can't Swim, a făcut ceva ce nu m-aș fi așteptat de la el: s-a dus spre French touch, cu sintetizatoare strălucitoare, o keytar și versuri în franceză. E a doua lui piesă la Atlantic Records, Dance Dance Dance!, și marchează o schimbare de direcție față de muzica lui mai orientată spre cluburi.
Videoclipul, regizat de Dan French, arată un robot dansator plimbându-se prin Londra, ceea ce mi se pare o alegere plină de umor pentru o piesă atât de plină de energie umană. Mainnie și-a construit un nume solid după albumul de debut When Will We Land?, nominalizat la Mercury Prize în 2023. De la un simplu pianist într-un bar din Edinburgh, artistul a ajuns anul acesta să semneze coloana sonoră pentru anunțul echipei naționale de fotbal a Scoției la Cupa Mondială din 2026, într-un clip narat de Ewan McGregor. Dintre cele trei piese ale săptămânii, asta e cea pe care cred că o voi asculta cel mai mult.
Trei piese, trei drumuri diferite spre același loc: bucuria, fără complicații suplimentare. Weekend-ul e al vostru.
