Președintele camerei inferioare a parlamentului rus (Duma de Stat), Viaceslav Volodin, i-a transmis omoloagei sale germane, președinta Bundestagului, Julia Klockner, o scrisoare în care avertizează că o eventuală livrare de rachete germane Taurus către armata ucraineană ar presupune, din punctul de vedere al Rusiei, o implicare directă a Germaniei în conflictul din Ucraina, relatează miercuri agenția EFE.
''Astăzi, guvernul german examinează în mod serios transferul unor rachete de croazieră sofisticate Taurus către Kiev, deși este conștient că regimul de la Kiev nu dispune de competențele necesare pentru a le utiliza'', așadar acestea pot fi operate numai de specialiști germani, afirmă Volodin în scrisoarea publicată pe website-ul Dumei.
''De fapt, acest lucru îl vor face specialiștii Bundeswehr-ului. Cu alte cuvinte, rachetele germane vor ataca Rusia și acest lucru va fi făcut de ofițeri germani'', a subliniat el. Potrivit lui Volodin, guvernul cancelarului Friedrich Merz împinge în acest mod poporul german într-un ''alt conflict armat cu Rusia''. Are guvernul de la Berlin vreun ''mandat din partea poporului german pentru asta?'', întreabă președintele Dumei.
El amintește în continuare că, în deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia și Germania ''au făcut multe nu doar pentru a vindeca rănile războiului, ci și pentru a construi relații de prietenie și reciproc avantajoase între popoarele'' celor două țări.
Ucraina a primit până în prezent din partea aliaților săi occidentali rachete cu o rază de acțiune de circa 300 de kilometri, respectiv rachete americane ATACMS cu lansare terestră și rachete britanice și franceze cu lansare aeriană Storm Shadow și SCALP. Dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă de mult timp pe lângă Berlin să transfere armatei ucrainene rachete Taurus, care au o rază de acțiune superioară, de peste 500 de kilometri, cu care ar putea lovi de asemenea podul Crimeei.
Fostul cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, a respins această cerere, argumentând că nu dorește o implicare a militarilor germani în conflictul din Ucraina, având în vedere că operațiunea de programare a rachetelor Taurus pentru lovirea țintelor poate necesita participarea militarilor germani pregătiți pentru operarea acestor rachete, la fel cum procedează militarii englezi și francezi cu rachetele Storm Shadow/SCALP.
Noul cancelar german de centru-dreapta Friedrich Merz s-a declarat, înaintea preluării funcției, favorabil transferului unor rachete Taurus către Ucraina. Dar, odată ajuns la conducerea guvernului, el s-a abținut să ia o asemenea decizie. În schimb, cancelarul german i-a promis președintelui Zelenski că va ajuta Ucraina să producă armament cu rază lungă de acțiune cu care să poată lovi ținte în profunzimea ariergardei ruse.
Pe de altă parte, livrarea către Ucraina a unor rachete Taurus implică și dificultăți tehnice, întrucât forțele aeriene ucrainene nu dispun de platforma pentru a le lansa, astfel că ar fi nevoie de integrarea lor pe avioanele de luptă de care dispune Ucraina. Totuși, potrivit unor discuții între responsabili militari germani, interceptate și publicate de Rusia, modificările efectuate de militarii britanici pe avioanele Suhoi SU-27 ale armatei ucrainene pentru lansarea rachetelor Storm Shadow/SCALP ar permite de asemenea folosirea rachetelor Taurus.