Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tensiuni în Kosovo: Jens Stoltenberg îndeamnă la evitarea ''retoricii care toarnă gaz peste foc''

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat joi la evitarea oricărei escaladări a tensiunilor în Kosovo, după un incident care s-a soldat cu 93 de răniţi în luna mai, în rândurile KFOR, forţa Alianţei Nord-Atlantice desfăşurată în această fostă provincie sârbă, informează AFP.

"Este esenţial să se evite orice escaladare. Prin urmare, îndemn toate părţile să evite orice retorică care toarnă gaz peste foc", a declarat Stoltenberg la Bruxelles, alături de preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani-Sadriu.

Atacul împotriva KFOR s-a soldat cu 93 de răniţi, dintre care trei grav. "Este total inacceptabil", a adăugat secretarul general al NATO, care a cerut ca responsabilii pentru acest atac să răspundă pentru faptele lor în faţa justiţiei.

"Cei care au atacat NATO pe 29 mai sunt în mod clar ştiuţi", a declarat la rândul său preşedinta Kosovo. Şi, desigur, unii dintre ei sunt "ofiţeri de poliţie sârbi veniţi din Serbia", care "nu doar că nu au fost suspendaţi (din funcţie), ci nici nu suportă niciun fel de consecinţe" pentru faptele lor, a adăugat ea.

Tensiuni în nordul Kosovo

Nordul Kosovo, unde se concentrează minoritatea sârbă, a rămas scena unor tensiuni recurente. Acestea s-au acutizat şi mai mult în luna mai, când autorităţile kosovare au decis să numească primari albanezi în patru municipalităţi cu majoritate sârbă.

Circa 120.000 de sârbi trăiesc în Kosovo, care numără în total 1,8 milioane de locuitori, în marea lor majoritate albanezi kosovari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE