Preşedintele Nicuşor Dan ia în calcul trei persoane pentru funcţiile de directori la Serviciul Român de Informaţii şi la Serviciul de Informaţii Externe. Numirea conducerii SRI şi SIE ar putea fi făcută luna aceasta, au declarat surse politice, citate de Agerpres.
Aceste desemnări nu vor veni la pachet cu cele ale şefilor marilor Parchete şi vor veni în urma negocierilor cu partidele parlamentare, mai spun sursele citate.
La 7 ianuarie, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că directorul Serviciului Român de Informaţii şi cel al Serviciului de Informaţii Externe vor numiți după discuții cu partidele parlamentare, în așa fel încât persoanele propuse să fie validate de Legislativ.
„În ceea ce priveşte şefii de servicii, pentru că preşedintele propune şi Parlamentul trebuie să voteze, tocmai din perspectiva acestei stabilităţi, nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte, dimpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament”, a explicat președintele României, conform sursei citate.
Nicuşor Dan mai menționa că îşi doreşte în aceste posturi „oameni de maturitate umană profesională care să fi relaţionat de-a lungul timpului cu multe medii”.
