Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președintele Nicușor Dan ar urma să onvoace consultări oficiale pentru desemnarea noului premier după summitul B9 care va debuta la 13 mai, au declarat surse politice pentru Euronews România.

Șeful statului va mai avea vineri o discuție la telefon cu liderul Minorităților, Varujan Pambuccian. Sursele citate susține că Sorin Grindeanu, președintele PSD, nu a mai ajuns la Palatul Cotroceni de la votul moțiunii și până acum, dar se pare că a discutat la telefon cu șeful statului.

În weekend nu vor fi alte întâlniri la Cotroceni în condițiile în care Dominic Fritz, liderul UDMR, Kelemen Hunor, președintele UDMR, și Sorin Grindeanu, șerful PSD, sunt plecați din oraș, cu toate că Nicușor Dan a anulat toate activitățile de Ziua Europei.

În plus, Nicușor Dan e cu gândul și la summitul B9. Marți urmează să vină președintele Poloniei, Karol Nawrocki, la Palatul Cotroceni pentru o vizită de lucru. Iar miercuri vor conduce amândoi summitul B9 pe tot parcursul zilei.

Președintele ar mai putea avea luni discuții informale cu partidele, dar mai degrabă ar vrea să tranșeze problema după B9, au mai precizat sursele politice.

Summitul B9 de la București, coordonat de România și Polonia

La 13 mai, preşedintele Nicuşor Dan şi Karol Nawrocki, omologul său polonez, vor coprezida, la Palatul Cotroceni, Summitul Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice, a anunțat Administraţia Prezidenţială.

Inițiat în 2015 de România și Polonia, Formatul Bucureşti 9, reuneşte ţările de pe Flancul estic al NATO: România, Republica Polonă, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania şi Letonia.

La summitul care va avea loc la Bucureşti au fost invitaţi secretarul general NATO, Mark Rutte, precum şi reprezentanţi ai Ţărilor Nordice: Republica Finlanda, Regatul Danemarcei, Islanda, Regatul Suediei şi Regatul Norvegiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE