Două dosare au fost constituite la Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu alegerile prezidențiale 2025, au precizat surse politice pentru Euronews România. Curtea Constituțională a stabilit ca sâmbătă să aibă loc o ședință de judecată.
CCR a respins cele patru sesizări
Cele două sesizări împotriva lui Călin Georgescu au fost respinse și catalogate ca fiind inadmisibile de către cei nouă judecători ai CCR.
Motivul: orice candidatură trebuie mai întâi aprobată de Biroul Electoral Central, înregistrată și apoi există un termen de 24 de ore în care poate fi contestată la CCR de către orice cetățean, partid politic sau ONG.
„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”, este decizia CCR, pronunțată sâmbătă.
Biroul Electoral Central încă nu a înregistrat dosarul candidatului Călin Georgescu. Astfel, CCR nu se putea pronunța asupra celor două sesizări timpurii pe care judecătorii nu au putut să le ia sâmbătă în calcul.
„Până acum avem două dosare constituite în cadrul atribuției privind procedura de alegere a președintelui”, au precizat sursele citate.
Vineri, primarul general Nicușor Dan și Călin Georgescu și-au depus la Biroul Electoral Central , ca independenți, candidatura la alegerile prezidențiale.
Din acest moment, BEC analizează semnăturile și documentele depuse, urmând să ia o decizie zilele următoare în legătură cu înregistrarea candidaturilor.