De la suspendarea președintelui României, la proteste și moțiuni simple sau de cenzură pe bandă rulantă. Opoziția, în frunte cu AUR, folosește orice instrument disponibil pentru a-și crește electoratul. Asta chiar dacă bună parte din demersuri sunt fie imposibile, fie nu produc vreun efect juridic.
Senatorii de la „Pace, Întâi România” anunță că sunt aproape gata să înceapă demersul de suspendare a lui Nicușor Dan, pe care îl vor demis pentru modul în care se implică în problemele din Justiție. Opoziția spune că are numărul de semnături pentru inițierea procedurii, dar mai așteaptă până când Puterea ia decizii referitoare la șefia serviciilor și a parchetelor.
Strategiile opoziției: de la suspendarea președintelui, la proteste și moțiuni
Ninel Peia, senator PACE Întâi România: „Vom avea patru semnături de la patru parlamentari PSD și două semnături de la doi parlamentari PNL, deci vom depăși numărul de 155. PSD nu va lua această hotărâre decât după ce își va împărți tortul, adică acele cinci felii dintr-un tort foarte mare, foarte bogat, foarte dulce."
Radu Burnete, consilier prezidențial pe probleme economice și sociale: „Nu cred că vor reuși (n.r.: suspendarea președintelui). Și cred că ne consumăm aiurea resursele când se întâmplă atât de multe lucruri în lume și ar trebui să vedem cum facem ca România să navigheze aceste vremuri. Sunt suficiente furtuni mari în lume, să nu le mai facem și pe ale noastre în aceste pahare cu apă."
AUR nu renunță la ideea alegerilor parlamentare anticipate, deși nu sunt nici pe departe îndeplinite condițiile pentru organizarea lor. Oricum, Guvernul este atacat frecvent cu moțiuni simple și de cenzură, dar tot cu șanse minime de adoptare.
Petrișor Peiu, liderul grupului AUR din Senat: „Noi ne dorim schimbarea Guvernului sau a coaliției care guvernează, în urma unor alegeri anticipate care ar pune în acord opțiunile populare cu situația din Patlament. Vorbim de moțiuni de cenzură. Noi suntem partid de opoziție."
În această săptămână, AUR susține că vrea să găsească vinovații pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Așa că organizează, în Parlament, audieri publice. Asta după ce George Simion deja a prezentat congresmenilor americani un raport propriu pe această temă.
Laura Gherasim, deputată AUR: „Sunt milioane de oameni care consideră că votul lor a fost anulat pe nedrept. Au început să vină petiții care solicită clarificarea adevărului."
Ce urmărește AUR
Analiștii spun că, deși cele mai multe idei vehiculate de AUR nu pot fi puse în practică sau nu produc efecte, acestea sunt receptate de o anumită parte din electorat, iar strategia partidului s-ar putea dovedi câștigătoare la următorul scrutin.
Cristian Pîrvulescu, analist politic: „Ceea ce urmăresc, prin această politică, este a rămâne în atenția electoratului. Urmăresc, în egală măsură, radicalizarea unei bune părți a electoratului moderat. Se creează un orizont de așteptare. Nu are importanță că Guvernul nu poate fi înlăturat, dar se creează impresia că există o alternativă la guvernarea actuală."
Bogdan Bucur, profesor universitar de sociologie: „Ține electoratul într-o priză permanentă. Este un conflict care este întreținut în mod permanent, dar și problemele sunt permanente. Este adevărat că sesizăm o intensificare și o radicalizare a unora dintre mesaje. AUR capitaliează, cum este și normal, pentru un partid, care este în opoziție, indubitabil. Capitalizează simpatia electoratului nemulțumit și în mod legitim nemulțumit din foarte multe motive".
Partidele de opoziție organizează și proteste, dar AUR are o agendă bogată și pe plan extern. George Simion a fost premiat de republicanii din SUA pentru apărarea libertății de exprimare, moment în care a tăiat un tort în forma Groenlandei, decorat cu steagul american.
Sondajele de opinie din ultimele luni plasează AUR pe primul loc în intenția de vot a electoratului, pentru alegerile parlamentare. Scorul diferă de la un sondaj la altul, dar este între 35 și 40 la sută.
