Sorin Grindeanu critică dur actuala guvernare și cere oprirea „tăvălugului deciziilor economice stupide”, avertizând că o putere care nu este pentru oameni „nu va mai fi deloc”. Liderul PSD susține că formațiunea își asumă partea sa de responsabilitate pentru intrarea României în recesiune, însă îl acuză pe Ilie Bolojan că este „încăpățânat și obsedat” de propria imagine în gestionarea situației economice.
„După luni de austeritate, sacrificii, taxe aberante şi preţuri crescute, Statistica a confirmat oficial ceea ce milioane de români simt deja în buzunarele lor: nu mergem în direcţia corectă cu o economie care a intrat în recesiune tehnică. Este o realitate dureroasă şi o ruşine pentru întreaga coaliţie de guvernământ, inclusiv pentru noi. Da, PSD este parte a Guvernului şi ne asumăm partea noastră de responsabilitate. Nu am reuşit întotdeauna să găsim mijloacele potrivite pentru a opri toate aceste amputări economice şi sociale care au lovit fiecare român şi fiecare firmă românească", a scris Grindeanu pe Facebook.
Potrivit acestuia, s-a dus o luptă cu „nişte contabili ai suferinţei sociale".
„În loc să ne luptăm cu populiştii care ar vinde România pe nimic în prima secundă, noi am stat să ducem o luptă la baionetă cu nişte contabili ai suferinţei sociale pentru a opri măcar în parte tăierile obtuze. Am făcut ce am putut cu 22% în Parlament. Singurul partid de stânga într-o coaliţie dominată de dreapta. Fără PSD, TVA ar fi fost astăzi 24%, alimentele de bază nu ar mai fi fost plafonate, salariul minim nu ar fi crescut, toate investiţiile ar fi fost oprite, zeci de mii de locuri de muncă ar fi fost pierdute, salariile medicilor şi altor categorii esenţiale ar fi fost tăiate, subvenţiile în agricultură ar fi fost stopate, impozitul pe multinaţionale ar fi fost eliminat şi plafonarea la gaze ar fi fost ridicată. Am reuşit să împiedicăm toate aceste lucruri. Regret însă că nu am reuşit să stopăm multe dintre toate deciziile hazardate care s-au transformat în experimente făcute pe spatele oamenilor", a scris Grindeanu pe Facebook.
El adaugă că soluţia constă în măsurile de solidaritate "care conţin lucruri clare pentru pensionari, pentru mame, veterani şi pentru copiii cu dizabilităţi".
"În mod cert, există un vinovat principal pentru direcţia greşită în care am fost împinşi. Încăpăţânarea dusă la absurd, rezistenţa acerbă la orice argument raţional, obsesia permanentă pentru imagine şi calculele personale în locul dialogului real şi al soluţiilor economice solide. Acesta este adevăratul bilanţ la şase luni de mandat. Există însă şi o vină colectivă. Iar românii nu sunt interesaţi de scuze şi justificări. Ei văd doar rezultatul: după sacrificii de neimaginat, România este în recesiune. În acest ritm şi mai ales în această direcţie nu mai putem continua. Trebuie îndreptat urgent tot ce s-a greşit. Românii nu sunt nişte nume ce "poartă cheltuieli" într-un tabel, nici nişte "asistaţi" sau "probleme bugetare". Sunt bunici, sunt părinţi, sunt copii şi tineri care depind de noi. Este timpul să oprim acest tăvălug al deciziilor economice stupide. Trebuie să punem economia pe primul loc şi să abandonăm modelul creşterii taxelor în neştire şi "fără excepţii"", a subliniat liderul PSD.
Programul de relansare economică, cerut din nou de PSD
Grindeanu mai spune că „a sosit timpul să implementăm, în sfârşit, Programul de relansare economică, despre care PSD vorbeşte de cinci luni”.
„Este nevoie de dialog real în coaliţie, nu de decizii impuse unilateral. Înţelegeţi, domnule prim-ministru, că o guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc!", a transmis, în final, preşedintele PSD.
Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însa Produsul intern brut a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, potrivit datelor semnal publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Acesta este al doilea trimestru consecutiv în care economia scade, fapt care indica intrarea în recesiune tehnică.
