Poziția Ucrainei în relația cu aliații NATO pare tot mai fragilă după ce președintele Donald Trump a început să ocolească toate subiectele legate de ajutorul militar și financiar pe care Kiev-ul îl așteaptă. La reuniunea G7 din Canada, apariția președintelui Volodimir Zelenski nu a fost neapărat o surpriză, ci mai degrabă parte a unei strategii pe care liderii prezenți acolo au încercat să o utilizeze pentru a facilita o discuție între președintele ucrainean și cel american.
Subiectul acestei discuții ar fi fost unul arzător pentru Ucraina: livrările de echipamente militare din Statele Unite, echipamente pe care Kiev-ul ar dori să le achiziționeze. Planul nu s-a concretizat, președintele Donald Trump a plecat înainte de finalizarea reuniunii din pricina conflictului Israel – Iran.
La Haga, summit-ul NATO înseamnă o nouă oportunitate pentru o astfel de discuție. Într-un interviu pentru Sky News, Volodimir Zelenski și-a exprimat speranța că întâlnirea va avea loc, iar șeful cancelariei prezidențiale, Andrii Yermak, a anunțat pe Telegram că a avut un dialog substanțial cu secretarul de Stat Marco Rubio despre agenda acestei întâlniri.
Pe scurt, Ucraina dorește să achiziționeze, cu sprijin financiar european, armament din Statele Unite, mai ales echipamente de apărare anti-aeriană cum ar fi sistemul Patriot. Toate livrările americane ce se mai fac în prezent către Ucraina au fost aprobate din timpul mandatului Biden și nu există vreun semn că Administrația Trump ar dori să reînnoiască sprijinul care, după toate aparențele, se va epuiza în vară. Analiștii spun că Ucraina ar mai putea rezista cam un an de zile în aceste condiții, însă acțiunile de pe front ar fi mai degrabă defensive.
Între timp, forțele ucrainene se străduiesc să își mențină pozițiile pe câmpul de luptă. În ultimele zile, întreaga țară a fost sub focul atacurilor sporite ale Rusiei, cu sute de drone și rachete care au lovit zone locuite de civili și au făcut victime. Comandantul armatei ucrainene, Generalul Oleksandr Sirski, a declarat recent că atacurile asupra unor ținte militare aflate adânc în interiorul Rusiei vor continua. În plus, în ciuda declarațiilor Moscovei că în regiunea Kursk nu mai există trupe ucrainene, Sirski spune că forțele sale ar deține controlul asupra a 90 de kilometri pătrați din acea zonă. Incursiunea în Kursk, din luna august a anului trecut, a fost o mișcare strategică menită să îi aducă Ucrainei un avantaj în eventuale negocieri de pace cu Rusia. Deocamdată, aceste negocieri sunt cu totul blocate.
Marți, în prima zi a reuniunii NATO de la Haga, în remarcile făcute în cadrul Forumului dedicat industriei de apărare, președintele Zelenski a avertizat că intelligence-ul ucrainean are informații cu privire la planurile Rusiei de a executa operațiuni militare pe teritoriul NATO în anii următori.
Detalii cu privire la planurile Rusiei și la situația actuală a războiului din Ucraina a oferit în preambulul summit-ului NATO de la Haga, în exclusivitate pentru Euronews Romania, Yevghenii Yerzin, reprezentant al Directoratului pentru Informații Militare al Ucrainei, în dialog cu jurnalista Mari Jeanne Ion.