Guvernul sloven s-ar putea confrunta cu un referendum riscant, care ar pune sub semnul întrebării apartenența țării la NATO.
Parlamentul din țara natală a primei doamne a Americii, Melania Trump, a votat organizarea unui plebiscit consultativ legat de majorarea cheltuielilor de apărare la 3 la sută din PIB până în 2030.
Partenerii de coaliție ai premierului au votat alături de opoziție.
Și asta după ce șeful Executivului și-a asumat la summitul NATO de la Haga obiectivul de 5% din PIB până în 2035.
Slovenia este unul dintre cei mai slabi aliați. De ani de zile, autoritățile de la Liubliana alocă anual puțin peste unu la sută pentru armată.
Fostă republică iugoslavă, țara a devenit membru cu drepturi depline al alianței nord-atlantice în martie 2004, odată cu România.