Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Sindicatele din educație resping categoric ultima variantă a legii salarizării și cer partidelor parlamentare să nu o voteze, dacă proiectul ajunge în Parlament.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater”, care reprezintă peste 300.000 de angajați, acuză Guvernul că ignoră promisiunile făcute după greva generală din 2023. Sindicaliștii spun că noua lege nu rezolvă inechitățile salariale și avertizează că măsurile adoptate anul trecut au agravat criza de personal. Potrivit acestora, numărul profesorilor fără studii de specialitate a depășit 6.300, lucru care poate afecta peste 150.000 de elevi.

Sindicatele cer respingerea legii și avertizează că orice altă decizie ar reprezenta o trădare a educației românești.

Ultima ofertă salarială, respinsă de sindicatele din învățământ

Marius Nistor, președintele Federației Sindicale Spiru Haret: E catastrofală. Tandemul Ciucă-Ciolacu și-a respectat angajamentele. Ei sunt de fapt cei care au promovat ordonanța 57, având și sprijinul președintelui din acea perioadă, Klaus Iohannis. Cei care nu respectă angajamentele respective, cei care vor să abroge ordonanța 57 sunt cei care reprezintă guvernul interimar în acest moment. Adică domnul Bolojan, domnul Pîslaru și alții care susțin această inițiativă care nu ar trebui să aparțină sub nicio formă unor guvernanți care nu mai au ce căuta, legal, în fruntea acestei țări.

Este o mare diferență între venituri și salarii, gogorița pe care o ascultăm de atâta amar de vreme. Avem salariile intacte, dar vă scad veniturie. În 2025, salariații din învățământ au pierdut, ca efect al legii 141, sume foarte mari din veniturile lor, prin creșterea normei didactice de predare, prin scăderea cuantumului plății cu ora, prin creștera efectivelor de elevi la clasă. Atunci, contribuția învățământului la reducerea deficitului e o contribuție forțată - pentru că nimeni nu i-a întrebat pe dascăli dacă vor sau nu - și a fost de peste 1,41 miliarde. Cam atât s-a tăiat din bugetul educației, cam atât s-a tăiat din veniturile salariaților din învățământ. Și acum vin și îți aruncă cu mărinimie 3 miliarde la 300.000 de salariați, care de fapt nu reprezintă absolut nimic, în condițiile în care învățământul, în 2025, a pierdut sume foarte mari.

Vă mai dau un exemplu. Indemnizația de dirigenție știți cât este în plată în momentul de față? 10% din salariul de bază. Ce se oferă pe acest proiect de lege? 10% dintr-o valoare de referință care oricum a fost diminuată cu 100 de lei? Ce înseamnă asta? 400 de lei brut. Păi și debutantul în învățământ va primi mai puțin decât primește în momentul de față. Și o dăm și diferențiată, în funcție de numărul de elevi. Cu alte cuvinte, voi obliga cadrele didactice care, dacă vor dori să câștige mai mult, să accepte efective de elevi la clasă mult mai mari decât au în prezent, chiar peste ce prevede legea. Asta înseamnă reforma sistemului educațional? Asta înseamnă un proiect de lege care ar trebui să ne mulțumeasă? Pe o scară comprimată de la 1 la 8, unde diferențele între salariul minim și maxim de ieșire din sistem e de câteva sute de lei?

Este pur și simplu o bătaie de joc. Nu vor mai fi interesați colegii noștri de vreun progres în carieră. Pentru ce? Că îți dau 50-60 de lei în plus? Pus că se rupe orice legătură cu toate celelalte sectoare bugetare. Erau niște echivalențe stabilite pe anumite funcții din diferite domenii bugetare. Au fost rupte în totalitate. Deci nu putem accepta această bătaie de joc.

Iar așa-zisa ofertă de nerefuzat a domnului Pîslaru? Îi transmitem tranșant că noi refuzăm, nu putem să ne batem joc de salarizarea în sistemul de învățământ preuniversitar. Și poate distinșii domni care nu-și respectă angajamentele - că pentru ei, angajamentele sunt doar minciuni politice, cei care își anulează și actele normative pe care le promovează - poate au mai multă aplecare să asculte și ceea ce spuneau foștii miniștri au Educației, și ceea ce spunea un ministru precum Miclea, oameni care, într-adevăr, au valoare și reprezintă ceva pentru sistemul de învățământ.

Le spunem categoric partidelor să nu voteze un proiect de lege care va crea mari dezavantaje sistemului de învățământ și care va duce la abrogarea ordonanței 57. Dacă însă vor face această greșeală, vor fi sancționați ca atare. Atrag atenția că, indiferent de partidul politic, vom prezenta peste tot în țară, în fiecare cancelarie, fiecărui coleg al nostru, care a fost contribuția lor la această bătaie de joc la adresa salariaților din învățământ. Și vom pregăti și acțiuni de protest. La un moment dat, se vorbea de un așa-zis consens între partide pe proiectul legii unitare de salarizare. Până la consensul lor, vom face un consens între domeniile bugetare, cel puțin între sănătate și educație, cele mai mari perdante ale acestui proiect de lege unitară de salarizare și vom reacționa cu toată forța împotriva acestor politici salariale aberante.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE