Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful ANAF: Peste 71.000 de contribuabili, în situația de a li se face sesizări penale

Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021, a anunţat vineri preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş.

Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află.

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale. Aceste notificări sunt un ultim demers de prevenţie pe care îl putem face înainte de sesizările penale", a scris, pe Facebook, şeful Fiscului.

Fapta de reținere și nevirarea unor contribuții și impozite stă exclusiv în dreptul angajatorului

Într-o intervenție telefonică la Euronews România, Lucian Heiuș a explicat că fapta de reținere și nevirarea unor contribuții și impozite stă exclusiv în dreptul angajatorului.

„Angajatorul face reținerile și trebuie să facă virările. Prin Ordonanța 130, această neplată a fost reînclinată ca și infracțiune. Practic, s-a făcut, începând cu 1 martie, obligațiile care erau scadente în 25 aprilie și care nu au fost achitate, s-au calculat cele 60 de zile, care le prevede legea, termenul de grație, și, în mod normal, neachitarea lor este deja o infracțiune. Noi, ANAF-ul, am considerat că rolul activ pe care trebuie să îl avem în îndrumarea contribuabililor este foarte important și de aceea am luat această decizie, de a trimite o înștiințare, o notificare contribuabililor, care nu au achitat aceste sume, prin care îi informăm de această modificare legislativă. Le spunem că datorează aceste sume, le dăm și anumite soluții, în cazul în care nu pot să plătească, că pot să facă eșalonare simplificată, o restructurare chiar a obligațiilor și sper ca marea majoritate a acestor contribuabili, care au acest gen de restanță, să facă plata sumelor restante. În caz contrar, nu avem nicio altă soluție, decât să facem aceste sesizări penale, pentru că legea este foarte clară”, a mai adăugat acesta.

Heiuș a mai menționat că „este greu de spus care sunt motivele pentru fiecare agent economic, în parte, care nu a făcut această plată”.

„E greu să analizezi activitatea fiecărei companii. Cred că cei care administrează aceste societăți ar trebui să fie mult mai atenți la prevederile legale, pentru că să comiți o infracțiune este mult mai grav decât dacă nu faci o plată la timp și intri într-o executare silită”, a mai spus Lucian Heiuș.

Angajatul nu are de pierdut nimic

Întrebat ce are de pierdut angajatul al cărui angajator se află în această situație, șeful ANAF a răspuns că „în mod normal, nimic”.

„Codul de procedură fiscală prevede că simpla declarare a contribuțiilor pentru pensii și pentru sănătate înseamnă că angajatul respectiv este asigurat. Bineînțeles că noi, ca FISC, trebuie să recuperăm ulterior aceste sume care nu sunt plătite, iar la sfârșitul anului trecut s-a considerat că această reținere este o infracțiune și atunci a apărut această prevedere în legea 241. Angajatul nu pierde, pentru că atât timp cât se declară aceste contribuții care sunt reținute, de fapt, din salariu se consideră că el este asigurat”, a mai explicat Lucian Heiuș.

Acesta a mai explicat că dacă o persoană a muncit 10 ani și i-au fost fost plătite contribuțiile cinci ani, pensia se ia ca și când ar fi muncit 10 ani, cu condiția ca ea să fie declarată, acea sumă care a fost reținută, chiar dacă nu a fost achitată.

„Se consideră că nu este vinovat angajatul, ci angajatorul și el intră în executări silite sau, mai nou, în această posibilă infracțiune. Angajatul trebuie să stea liniștit. Este o modificare care îl consideră asigurat”, a conchis președintele ANAF la „Bună seara, România!”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE