România a încheiat anul 2025 cu o inflație de 9,7% în decembrie, în scădere foarte ușoară față de luna precedentă, a anunțat Institutul Național de Statistică. Prețurile au continuat însă să crească chiar mai mult, la aproape toate produsele și serviciile.
După un prim an de austeritate, puterea de cumpărare a românilor s-a redus semnificativ, iar veștile pentru 2026 nu sunt deloc bune, avertizează specialiștii.
Dincolo de datele statistice, inflația se vede cel mai bine în coșul de cumpărături.
„Toate alimentele, toate, de la paine pana la carne, tot, tot s-a scumpit. Am o pensie de mizerie, 1.650 sa traiesc. Pe medicamente alaltăieri am plans, am dat 1.200 ca sa le iau pe trei luni”, spune o doamnă.
Adrian Codîrlașu, președintele CFA România: „Reducerea puterii de cumpărare s-a văzut deja în consum, care din august anul trecut scade, scade încontinuu, iar această scădere s-a accentuat în noiembrie și în octombrie.”
Evoluția prețurilor produselor alimentare decembrie 2024 vs decembrie 2025
Luna trecută, aproape toate alimentele costau mai mult față de decembrie 2024. În medie, cu aproximativ 7% în plus, potrivit Institutului Național de Statistică. Sunt însă variații de la un produs la altul.
Un pachet de cafea, de exemplu, s-a scumpit cu un sfert din valoare, adică aproximativ 5 lei. Un kilogram de mere costă cu 15% mai mult, o pâine simplă, cu 10%, iar un kilogram de pui, cu 8%. Calculate în lei, creșterile nu sunt mari, însă toate vin după un an de austeritate.
Iar greul abia acum va urma. Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează că impactul măsurilor fiscale va fi mai pronunţat în acest an. Efectul se va resimţi la nivelul restrângerii puterii de cumpărare a populaţiei, ca urmare a menţinerii unei inflaţii ridicate în prima parte a anului.
Adrian Codîrlașu, președintele CFA România: „Ce conduce la la acest lucru: taxele care care au crescut și vedem din ianuarie am avut alte majorări de taxe care mă rog, măcar o parte dintre ele vor intra și în prețuri și deficitul bugetar care este mare și care înseamnă de fapt tipărire, tipărire de bani care generează cerere și implicit creșteri de de prețuri.”
Pe lângă taxele și impozitele locale, au crescut și accizele la carburanți, care au adus prețuri mai mari la pompă.
Carburanții au avut un salt substanțial de preț de la 1 ianuarie. Creșterea medie este undeva pe la 34- 35 de bani, atât pentru benzină, cât și pentru motorină. Benzina simplă a ajuns să coste la unele stații, cum se vede și în spatele meu, iată, aproape 7,71 lei, dar motorina aproape 7,90 lei. Aici este 7,88.
În ultimul an, combustibilii s-au scumpit cu aproape 4% față de finele anului 2024, potrivit datelor statistice oficiale.
