Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2026, stabilirea salariului minim și reforma administrației se numără printre principalele subiecte dezbătute miercuri de liderii coaliției de guvernare care se întrunesc într-o nouă ședință.
De altfel, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat încă de marți că social-democrații propun o serie de „puncte mari”, printre care mărirea salariului minim, precum și faptul că se opun tăierilor de salarii.
„În acest moment, cred că este posibil să putem să achităm tot ceea ce ține de facturi legate de CNI, «Anghel Saligny» și toate proiectele administrației locale. Știți că există în acest moment câteva miliarde bune neachitate și pare că vom putea să plătim toate aceste facturi până la sfârșitul anului, cu continuarea investițiilor pe anul viitor în ceea ce înseamnă proiectul de buget, cu eliminarea acelui impozit, așa cum știți, punctul nostru de vedere, pe solarii. (...) V-am spus punctele mari pe care noi le susținem în discuțiile care vor începe odată cu bugetul. Nu tăiem salarii”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Întrebat despre diminuarea cu 10% a posturilor din administrația publică centrală și locală, liderul PSD a reamintit că social-democrații nu susțin tăierea salariilor.
„Vedem mâine în coaliție. Deciziile noastre, le știți. Legat de administrația locală, pachetul e închis. Legat de administrația centrală, nu susținem tăierea salariilor în administrație. Haideți să vedem cu ce se va veni”, a spus liderul PSD.
Cum explică Grindeanu votul PSD pentru moțiunea împotriva ministrului Diana Buzoianu de la USR
Votul PSD din Senat din cazul moțiunii simple inițiate de AUR împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu, s-ar putea număra printre subiectele discutate de liderii coaliției.
De altfel, Grindeanu a explicat că votul senatorilor PSD a fost împotriva managementului Dianei Buzoianu.
„Să știți că sunt parte sau nu sau e PSD-ul parte sau nu a unei coaliții, în primul rând, trebuie să răspundem față de oamenii aceia dincolo de anumite hârtii. Și da, noi ieri am amendat acest management catastrofal
Noi am transmis cât se poate de transparent deciziile noastre, fără să ne ascundem. Vă spun că, dacă săptămâna viitoare e vreun ministru, alt ministru, care va pune în pericol sau va priva de anumite drepturi și de anumite servicii esențiale oamenii în România, în același mod vom acționa”, a afirmat Grindeanu, la Parlament.
UDMR susține că social-democrații au greșit prin votarea moțiunii împotriva Dianei Buzoianu
Tot marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că votul dat de parlamentarii PSD la moțiunea simplă din Senat împotriva ministrului Mediului va fi, cel mai probabil, un subiect pe agenda ședinței coaliției de miercuri.
Liderul UDMR este de părere că votul a fost o greșeală, dar nu există un risc de rupere a coaliției.
„Dacă citim strict protocolul de coaliție, acolo scrie: «Membrii coaliției nu vor semna și nu vor vota moțiuni simple și de cenzură». Deci, din acest punct de vedere, da, ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat, din punctul meu de vedere, și vorbesc de coeziunea coaliției, a fost o greșeală. Dar mai mult nu pot să vă spun, fiindcă fiecare își face strategia. (...) S-a mai întâmplat la un moment dat, în 2024, cu doamna Bucura, dacă nu mă înșel, tot așa a trecut o moțiune simplă și cum nu este o obligație pentru premier sau pentru partidul din care provine ministrul să plece ministrul, să fie retras sau schimbat ministrul, nici în 2024 cu doamna Bucura nu s-a întâmplat așa ceva. Am înțeles că nici de data aceasta, nici USR-ul și nici premierul nu se gândesc la o schimbare. (...) Dacă avem nemulțumiri și nemulțumiri apar într-o coaliție, discuții în coaliție, încerci să găsești o soluție. Dar, dacă stai în coaliție, nu votezi o moțiune”, a explicat Kelemen Hunor, la Parlament.
El a subliniat că fiecare partid din coaliție are propriile proiecte care nu sunt discutate în cadrul acesteia, însă singurul mecanism de funcționare rămâne dialogul.
