Rușii au deschis focul asupra unui avion civil, pentru că l-ar fi confundat cu o dronă

Un avion civil a fost aproape să fie doborât de ruși, care l-ar fi confundat cu o dronă ucraineană, potrivit publicației Ukrainetoday. Totul s-a întâmplat vineri, în jurul orei locale 12:20, iar zborul aparținea de Aeroflot AFL1845, adică principala companie aeriană din Rusia.

Rușii au deschis focul asupra unui avion civil, pentru că l-ar fi confundat cu o dronă

În momentul atacului, aeronava de tip Boeing 737-800 se afla în apropiere de aeroportul Șeremetievo, din Moscova și plecase de pe un aeroport din capitala Belarusului, Minsk. Iar atacul a fost lansat de un sistem de rachete Panțîr-S. Chiar dacă nu a fost doborât, avionul a suferit niște daune, însă a reușit să aterizeze în siguranță.

Interesant este că ora de plecare din Minsk a acelei curse era 23:27, în timp ce ora de aterizare la Moscova a fost 12:36. Iar distanța dintre cele două orașe este de sub 700 de kilometri, pe calea aerului.

Jurnalistul rus Aleksandr Nevzorov a postat o întregistrare cu vocea unui bărbat care pare a fi membru al echipajului: „Pilotul zborului raportează: rută civilă. Permisiunea a fost acordată. Suntem ținta apărării aeriene. Repet, apărarea aeriană trage asupra zborului civil. Aceasta nu este o țintă. Sunt oameni aici. Repet, avionul civil a fost confundat cu un UAV. Ruta este confirmată. Suntem sub foc activ”.

Până acum, autoritățile din Rusia nu au comentat incidentul, însă se remarcă îngrijorările din ce în ce mai mari pe care le au rușii, după ce ucrainenii le-au distrus o bună parte din flota aeriană de bombardiere pe 1 iunie. Ca urmare, Vladimir Putin a făcut schimbări în conducerile autorităților care erau responsabile cu circulația aeriană.

O confuzie similară a avut loc în decembrie 2024, dar atacul de atunci a dus la prăbușirea avionului. A fost vorba atunci de un avion al companiei Azerbaijan Airlines, care a fost doborât în apropierea orașului Aktau, din Kazahtan. 38 dintre cele 67 de persoane aflate la bord au murit. Iar incidentul a declanșat un scandal diplomatic.

Rușii au mai confundat un avion civil cu o dronă și anul trecut, în apropierea unei rafinării de petrol din republica Bașkortostan.

În iulie 2014, armata rusă a doborât zborului Malaysia Airlines 17 (MH17) deasupra Ucrainei, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Rusia este responsabilă pentru atacul intenționat, în care au murit toți cei 298 de pasageri și membri ai echipajului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE