Rusia și Ucraina se acuză reciproc de blocarea negocierilor de pace. SUA își pierd răbdarea

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc marți că obstrucționează negocierile privind un armistițiu în privința atacurilor asupra obiectivelor civile, în condițiile în care ambele părți se luptă pentru a obține bunăvoința Statelor Unite care au amenințat că vor abandona eforturile de pace, relatează Reuters.

Sunt exercitate presiuni asupra Moscovei și Kievului pentru a demonstra că există progrese în vederea încheierii războiului din Ucraina, care a intrat deja în al patrulea an, după ce președintele american Donald Trump a declarat că își pierde răbdarea și că va renunța la eforturile de pace.

În luna martie, președintele rus Vladimir Putin a respins propunerea lui Trump pentru o încetare a focului de 30 de zile, după ce Ucraina a fost de acord cu aceasta în principiu. În schimb, liderul de la Kremlin a anunțat un armistițiu unilateral de o zi pentru Paște. Kievul a catalogat demersul lui Putin drept o „cascadorie”, iar ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului de Paște.

În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut oprirea atacurilor asupra țintelor civile timp de 30 de zile, iar Putin a declarat că va lua în considerare acest lucru. Liderul rus a avansat luni ideea de a organiza discuții bilaterale pentru prima dată în ultimii trei ani, notează sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat marți că Putin este interesat de discutarea propunerii, însă Guvernul de la Kiev trebuie să „elimine din punct de vedere juridic obstacolele din calea unor astfel de contacte” pentru a permite discuțiile.

Peskov nu a dat detalii suplimentare, însă Moscova critică frecvent un decret semnat de Zelenski care interzice negocierile cu Putin.

Zelenski a reacționat, spunând că „nu există și nu vor exista impasuri din partea ucraineană”.

„Propunerea noastră de a opri atacurile asupra infrastructurii civile rămâne, de asemenea, pe masă (pe masa negocierilor, n.r). Ceea ce este necesar este o disponibilitate reală din partea Rusiei de a se angaja în această discuție”, a scris Zelenski pe platforma X.

Negocieri la Londra pentru oprirea războiului din Ucraina

Trump, care a afirmat încă din campania electorală că ar dori să pună capăt rapid războiului, a schimbat politica SUA de la sprijinirea fermă a Kievului la îmbrățișarea narativului Rusiei despre război. Până în prezent însă, Washingtonul a primit concesii din partea Moscovei, care și-a menținut cererile inițiale ca Ucraina să cedeze teritorii și să i se interzică să formeze vreodată alianțe militare cu Occidentul.

De cealaltă parte, Guvernul de la Kiev și aliații săi europeni susțin că acest lucru ar însemna o capitulare și ar lăsa Ucraina neputincioasă să se apere de viitoarele atacuri.

Oficialii americani, europeni și ucraineni urmează să se întâlnească miercuri la Londra. Zelenski a afirmat că principalul lor obiectiv va fi să insiste pentru o încetare necondiționată a focului.

Deocamdată, nu au avut loc discuții directe între părțile aflate în conflict din primele luni ale războiului de acum trei ani. Ucraina și Rusia s-au întâlnit separat cu oficiali americani în cadrul unor discuții paralele în Arabia Saudită luna trecută și au convenit asupra unei pauze în atacurile asupra infrastructurii energetice, cu toate că ambele părți se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii.

Întrebat despre un acord de încetare a atacurilor asupra țintelor civile, Peskov a declarat că este un subiect complex care trebuie discutat ținând cont de experiența încetării focului de 30 de ore de Paște, fără a da alte detalii.

„Dacă vorbim despre facilități de infrastructură civilă, trebuie să diferențiem clar în ce situații aceste facilități pot fi o țintă militară”, a spus Peskov.

El a făcut referire la o afirmație a lui Putin potrivit căruia o instalație civilă poate deveni o țintă militară în cazul în care adversarii se întâlnesc acolo.

Forțele ruse au bombardat în mod frecvent orașele ucrainene, ceea ce a dus la uciderea a mii de civili în timpul conflictului și la provocarea de pagube importante în cazul aprovizionării cu energie electrică, porturilor și altor infrastructuri ale Ucrainei. Mai recent, Ucraina a dobândit capacitatea de a ataca în interiorul Rusiei și a ucis civili, deși în număr mult mai mic.

Forțele ruse au ucis cel puțin 35 de persoane într-un atac cu rachete asupra orașului ucrainean Sumîi la începutul acestei luni, în ceea ce Kievul a declarat a fi un atac deliberat asupra civililor. Rusia a declarat că a lovit o reuniune a ofițerilor militari ucraineni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE