Centrul de mari arși de la Târgu Mureș ar putea fi dat în folosință în toamna acestui an. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că lucrările de construcție sunt aproape finalizate.
Potrivit ministrului în perioada următoare urmează dotarea cu echipamente medicale, testarea instalațiilor și a circuitelor funcționale, dar și pregătirea personalului.
”România are nevoie de centre de arși. Și, în sfârșit, le va avea”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina sa de Facebook.
Centrul va avea o suprafață de peste 24.000 de metri pătrați și va dispune 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru îngrijirea postoperatorie, microchirurgie și chirurgie reconstructivă.
De asemenea, unitatea va include și o secție ATI cu 44 de paturi, 25 de săli de operație, precum și un centru de transfuzii sangvine. Primul centru de mari arși construit în România, la Timișoara, este deja finalizat și urmează să devină funcțional în scurt timp.
